Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PAOK, demonstraţie de forţă în Cupa Greciei. Echipa lui Răzvan Lucescu este cu un pas şi jumătate în finală

PAOK, demonstraţie de forţă în Cupa Greciei. Echipa lui Răzvan Lucescu este cu un pas şi jumătate în finală
Comentarii

PAOK Salonic s-a impus pe terenul Lamiei, scor 5-1, în manşa tur a semifinalei din Cupa Greciei.

”Vulturii” şi-au făcut meciul uşor, şi au deschis scorul încă de primul minut prin Narey. În minutul 25, Konstantelias a dublat avantajul vice-campioanei Greciei. Repriza secundă a fost tot la îndemâna lui PAOK, care a mai marcat de trei ori prin Augusto, Thomas şi Sastre.  Kyriakos Papadopoulos, fostul jucător al lui FC U Craiova, este legitimat la Lamia, dar nu a fost inclus în lot pentru partida cu PAOK. Returul va avea loc pe 12 aprilie la Salonic.

În ultimul meci din campionat, gruparea de pe Toumba s-a impus cu 6-0 împotriva lui Ionikos.

PAOK o va întâlni în finală, cel mai probabil pe AEK Atena, formaţie ce a învins-o cu 3-0 pe Olympiakos, în manşa tur a celeilalte semifinale.

Răzvan Lucescu poate câştiga al patrulea trofeu ca antrenor al lui PAOK

Fostul tehnician al Rapidului a câştigat Superliga Greciei în 2019, respectiv Cupa Greciei în 2018 şi 2019. În sezonul trecut, PAOK a pierdut finala cupei împotriva lui Panatinaikos, scor 0-1.

În campionat, alb-negrii se află pe locul patru cu 51 de puncte, la opt lungimi distanţă de liderul AEK Atena.

Afla mai multe despre: răzvan lucescupaok 

viewscnt
Articole similare