Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Pariul lui Cristi Balaj la CFR: ”E un jucător în care am încredere”. Fotbalistul, dorit de ”cluburi din străinătate”

Pariul lui Cristi Balaj la CFR: ”E un jucător în care am încredere”. Fotbalistul, dorit de ”cluburi din străinătate”

CFR Cluj

Comentarii

În cadrul unei conferinţe de presă, Cristi Balaj a discutat despre posibilile plecări de la CFR, din pricina prezenţei a prea mulţi jucători la club.

CFR Cluj trece prin probleme financiare. Campioana României a reuşit să ţină secret până acum starea proastă în care se află clubul, însă, miercuri, preşedintele Cristi Balaj a fost nevoit să vorbească despre problemele financiare ale ardelenilor.

Oficialul campioanei a recunoscut că mai muţi fotbalişti vor fi nevoiţi să plece din Gruia, întrucât lotul este prea numeros, iar mulţi dintre jucători sunt plătiţi foarte bine, chiar dacă nu prind nici măcar banca.

Deşi nu a vrut să da vreun exemplu specific în legătură cu cine va părăsi clubul, Cristi Balaj a vorbit despre unul dintre jucătorii pe care ar dori să îi psătreze, Denis Alibec.

Preşedintele campioanei a dezvăluit că internaţionalul român nu ar duce lipsă de oferte, dar că speră să rămână, întrucât are încredere în el.

Pariul lui Cristi Balaj la CFR

Nu vă ascundem faptul că avem discuţii cu echipe care sunt interesante de anumiţi jucptori de la clubul nostru. Prioritar în acest moment este echipa mare şi vom face o analiză foarte clară în iarnă.

Avem jucători pe care nu-i folosim şi îi plătim, este o situaţie dată pe care am găsit-o la club. Denis Alibec este un jucător în care am încredere, am şi un pariu pe care urmează să-l facem şi sper să-l pierd.

Am încredere în el, mi se pare corect la valoarea lui să aibă oferte şi să fie dorit de cluburi din străinătate. Nu am discutat despre nume, doar că având o listă mare încercăm să optimizăm”, a declarat Cristi Balaj.

Denis Alibec a fost adus în vară la CFR, de Marius Şumudică, după ce cei doi mai colaboraseră cu succes la Astra Giurgiu. În Gruia, internaţionalul român a fost chinuit de accidentări şi nu s-a putut impune.

În 16 apariţii pentru clujeni, în care a strâns doar 692 de minute, echivalentul a şapte meciuri şi o oră de joc, Alibec a marcat două goluri şi a oferit o pasă decisivă.

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare