Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan, ia în calcul plecarea de la echipă. Despărţirea s-ar putea produce la finalizarea procesului de licenţere. Acum, mutarea ar aduce haosul în "Ştefan cel Mare", susţine oficialul.
Iuliu Mureşan, anunţ despre plecarea de la Dinamo Bucureşti
Venit la Dinamo pentru a trece clubul peste insolvenţă, alături de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, Iuliu Mureşan ar putea pleca în scurt timp din club. El a anunţat motivele pentru care încă nu şi-a dat demisia, dar şi de ce e decis să renunţe.
"Nu am plecat, am fost la antrenament şi ieri, şi azi. A semnat rezilierile cu Flavius Stoican şi staff-ul lui, am semnat cu noul staff.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu mi-a cerut cineva anume acest lucru (n.r. - plecarea), dar eu m-am gândit foarte serios, dar în acelaşi timp sunt puţin blocat, pentru că fiind administrator special, trebuie să semnez toate actele, toate contractele, plăţile şi altele şi nu pot să îmi deleg semnătura. O plecare bruscă a mea fără să rezolv problemele ar crea multe probleme.
Va trebui să duc la bun sfârşit acest proces de licenţiere, care se termină la sfârşitul luinii şi apoi mă voi gândi dacă e cazul să rămân sau nu. Până atunci sunt oarecum blocat în activitate", a declarat conducătorul lui Dinamo pentru Telekom Sport.
Întrebat de ce ar pleca, el a expus câteva motive: "Pentru că nu merg bine lucrurile, în clasament şi pe teren şi multe alte lucruri şi nu vreau să întru în amănunte.
În fotbal, aşa e. Plătesc antrenorii, dar nu sunt neapărat ei principalii vinovaţi. Şi echipa l-a susţinut pe Flavius Stoican. Când am discutat cu jucătoriiîmpreună cu Flavius despre plecarea lui, jucătorii l-au rugat. Bine că a fost o discuţie mai lungă să rămână şi l-au convins şi pe el, şi pe mine, dar pe mine nu trebuiau să mă convingă, că aşa gândeam.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După aceea, Flavius Stoican mi-a zis că se mai consultă cu familia, se mai gândeşte şi după ce a terminat antrenamentul în aceeaşi zi mi-a spus că nu mai rămâne şi aşa am ajuns la reziliere", a mai spus Iuliu Mureşan.
Dinamo începe play-out-ul de pe 14, loc de baraj, cu nouă puncte, la opt puncte de U Craiova 1948, cea care ocupă ultimul loc care asigură prezenţa în Liga 1, dar peste Academica Clinceni şi Gaz Metan, care ocupă locurile direct retrogradabile.
- Citește și
- Alexandru Cicâldău, monitorizat de Atletico Madrid la meciul Barcelona - Galatasaray! Cine vine să-l vadă la meciul din Europa League
- Ce se întâmplă cu fotbalistul ofertat de Gigi Becali pentru transferul la FCSB: "Să rămână. Vorbesc în fiecare zi cu el"
- Marius Şumudică, de acord cu ieşirile lui Gigi Becali la adresa jucătorilor: ”Dacă îmi iau un Mercedes şi nu mai porneşte, atunci îi dau doi pumni”
Afla mai multe despre: iuliu muresan, dinamo