Boxing Day este o sărbătoare care îşi are originea în Marea Britanie. În a doua zi de Crăciun se obişnuia să se ofere cadouri celor nevoiaşi, dar acum este mai mult legată de startul reducerilor în marile magazine.
În acelaşi timp, în mod tradiţional, sunt programate meciuri de fotbal de Boxing Day şi nu de puţine ori aceste partide au născut poveşti amuzante, prezentate, duminică, de RMC Sport.
Jucătorii care au încercat ”să-şi ia liber” de Crăciun
A juca de Boxing Day, în 26 decembrie, înseamnă obligatoriu să laşi deoparte plăcerile de Crăciun. O masă copioasă şi câteva pahare de alcool nu reprezintă cea mai bună pregătire pentru un meci din Premier League.
Aşa că Ray Parlor, în 2001, a avut o idee. Avertizat deja de mai multe ori în primele luni ale sezonului, mijlocaşul formaţiei Arsenal ştia că încă un cartonaş galben cu câteva zile înainte de Crăciun îi va aduce o suspendare şi dreptul de a se ospăta după cum crede de cuviinţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cincisprezece ani mai târziu, coechipierul său de atunci, Martin Keown, a rememorat pentru Daily Mail: "Îmi amintesc că avea patru cartonaşe galbene şi a încercat să primească un cincilea avertisment împotriva lui Newcastle, în decembrie 2001, pentru a atinge limita de suspendare. Dar s-a trezit să ia două cartonaşe galbene şi să fie eliminat, ceea ce nu încerca să facă".
Lee Bowyer a profitat deseori de plăcerile Crăciunului fără a trebui să se gândească la meciul de Boxing Day. Între 2002 şi 2009, mijlocaşul englez, care a trecut pe la Leeds, West Ham, Newcastle şi Birmingham, a jucat o singură dată în 26 decembrie.
Mai mereu a fost suspendat din cauza cumului de cartonaşe galbene, ba încasând uneori chiar şi roşii. Singurul său meci de Boxing Day în această perioadă a fost în 2005, o înfrângere cu 0-2 pe Anfield.
Dar în acel an, Bowyer s-a "revanşat" şi a ratat meciurile din 31 decembrie şi 2 ianuarie, pentru a sărbători cum trebuie noul an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Întrebat de Jermaine Jenas în 2018, antrenorul de acum al echipei Birmingham City susţine cu tărie că nimic nu era planificat. "Nu intenţionam să ”cosesc” un adversar spunându-mi că voi rata Boxing Day. Poate că am avut ghinion. Nu trebuie să credem tot ce se spune", a încercat să se justifice Bowyer, zâmbind.
Kevin Nolan a stârnit suspiciuni în 2013 după ce a fost suspendat în decembrie pentru al cincilea sezon la rând. Toate, cu excepţia primei suspendări, pe care a încasat-o la începutul lunii, au avut loc tocmai la timp pentru perioada de Crăciun şi Anul Nou.
În acel an a primit două cartonaşe roşii direct, în acelaşi fel, atacuri dure la Nikola Zigici şi Jordan Henderson. Cu toate acestea, vorbind la un forum al fanilor lui West Ham United, Nolan a respins acuzaţia că suspendările au fost deliberate.
Ferguson primea jucători ”afumaţi” la antrenament
Sir Alex Ferguson a devenit cel mai de succes antrenor în Anglia datorită excelentei gestiuni a formei jucătorilor săi. Strict în cea mai mare parte a anului, scoţianul a ştiut să uşureze puţin presiunea pe jucători în perioada Crăciunului.
"Nu am avut niciodată o problemă cu petrecerile (n.r. - cu Ferguson). Dacă era momentul potrivit, aveam o zi liberă a doua zi, de exemplu, ca să mă pot distra. Sau în zile speciale precum Crăciunul sau Anul Nou, nimănui în Anglia nu-i pasă. De Anul Nou, puteam chiar să mergem beţi la antrenament şi antrenorului nu-i păsa", a declarat Nani, fost jucător la Manchester United din 2007 până în 2015, publicaţiei portugheze Tribuna Expresso.
Portarul care a stat 15 minute pe teren fără să ştie meciul s-a terminat
În 1937, de Boxing Day se juca meciul dintre Charlton şi Chelsea. Sam Bartram era atunci portarul lui Charlton şi nu vedea mare lucru pe teren, din cauza ceţii dense din acea zi, la Londra. "Mă deplasam pe linia porţii, bucuros să ştiu că echipa Chelsea era ţinută în jumătatea ei de teren”, a povestit el, mulţi ani mai târziu, în autobiografia sa.
Bartram încerca să-şi încălzească puţin picioarele făcând câteva mişcări. "Evident că nu marcam", a spus Bartram. "Timpul trecea şi m-am deplasat puţin spre marginea suprafeţei mele de pedeapsă. Dar tot nu vedeam nimic.
Apărarea celor de la Chelsea pierdea clar teren. După mai mult timp, o siluetă a ieşit din ceaţă în faţa mea. Era un poliţist, care m-a certat într-o manieră incredibilă: ”Doamne! Ce faci aici? Meciul a fost oprit acum un sfert de oră. Terenul este complet gol”.
M-a condus înapoi la vestiare, unde coechipierii mei, care făcuseră duş şi se schimbaseră, au izbucnit în râs", a continuat el.
Duminica aceasta Covid-19 a dus la amânarea a trei meciuri de Boxing Day, dar tot au rămas şase întâlniri, care se vor disputa după următorul program: Manchester City - Leicester City, Norwich City - Arsenal, Tottenham - Crystal Palace şi West Ham United - Southampton, de la ora 17.00, Aston Villa - Chelsea, de la 19.30, şi Brighton - Brentford, de la ora 22.00.
Afla mai multe despre: boxing day