Presa din Ungaria îl atacă pe Gigi Becali după ce patronul celor de la FCSB a fost amendat de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF.
O publicaţie din Ungara dezbate subiectul amenzii primite de Gigi Becali şi o justifică, notând că Gigi Becali este obişnuit să aibă "un discurs curd, în care insultă pe toată lumea".
Atac la adresa lui Gigi Becali, venit din Ungaria: "Insultă pe toată lumea"
„Fostul politician extremist, îmbogăţit din afaceri imobiliare şi care a trecut prin puşcărie, nu şi-a putut ţine gura după eşecul suferit de FCSB cu UTA.
El încearcă de ani mulţi să pună presiune pe arbitrii din România, în special pe Istvan Kovacs, în vârstă de 39 de ani. De obicei îl critică din cauza legăturii cu Ungaria.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali, celebru pentru discursul lui crud, pentru stilul în care insultă pe toată lumea, dar şi pentru donaţiile mari, a fost pedepsit de multe ori în ultimii ani.
Ultimele declaraţii la adresa lui Istvan Kovacs au venit când arbitrul nici măcar nu a fost implicat. Cum a apărut în peisaj? Evident, prin intermediul fratelui Szabolcs Kovacs”, au scris cei de la Kronikaonline.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a primit o amendă de 25.000 de lei ca urmare a unor declaraţii şi a unui comportament care afectează imaginea fotbalului, după cum reiese din decizia forului naţional.
- De vină au fost declaraţiile patronului de la FCSB la adresa lui Szabolcs Kovacs, după meciul UTA - FCSB 2-1.
"Admite cererea În temeiul art. 12, 14 Bis şi 15 raportat la art. 52.2.b.4 din RD al FRF, pârâtul Becali George se sancţionează cu Avertisment şi penalitate de 25.000 lei”, a anunţat Comisia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali a declarat că astfel de decizii îl fac să se gândească serios dacă mai are rost sau nu să investească în fotbal.
Omul de afaceri consideră că sancţiunile dictate de către FRF nu au legitimitate şi sunt plasate la comandă, de către nişte oameni care n-au nicio pregătire juridică.
”Bine mă, nu mă interesează. Ce comisie? Nici măcar nu o iau în seamă. Vom ataca în instanţă. Cine sunt ei să dea amenzi? Sunt doar nişte oameni care acţionează la comandă şi atât.
Ce, ei sunt judecători să aplice amenzi? Mai bine să îi lase în pace. Era treaba lor să găsească dovezi, ei sunt organul de anchetă. Eu am spus ceea ce am auzit.
Am menţionat că are două apartamente. Asta este o acuzaţie? Ei, care se pretind o comisie de integritate, au ajuns să acţioneze la comandă.
Ce integritate? De fapt, asta mă face să vreau să mă retrag din fotbal. Sunt judecat de nişte oameni care nu au nicio experienţă şi nu au realizat nimic în viaţa lor.
Nu vezi? Dacă eşti în fotbal, eşti judecat de oameni care petrec de 30 de ani acolo şi primesc bani fără să facă nimic.
Stau de 30 de ani şi pretind a fi judecători, dar nu au nicio cunoaştere a legii. Totuşi, ei judecă. Cum poţi să judeci fără să fii judecător?
Păi, asta mă dezgustă. Mă cheamă pe mine, un nimeni, la judecată. Cine sunt ei să-l cheme pe Becali? Nici măcar să nu-l pronunţi, să nu-l menţionezi.
Aşa îmi vine să ies, să scap. Ies eu şi cu asta basta. Şi aşa la fotbal nu mai merg, îmi văd de treabă şi cu asta basta.
Te scoate din minţi, ei stau de 30 de ani p-acolo, nu au diplomă de judecător, dar ei judecă. Cum judeci dacă nici judecător nu eşti?”, a declarat Gigi Becali, la fanatik.ro.
- Citește și
- Dan Şucu îl asigură pe Rrahmani: ”Va fi tratat ca şi cum ar fi copilul meu”. Cum decurge recuperarea
- Ce afaceri a făcut Becali cu o legendă a Stelei: "I-am dat şi lui, i-am dat şi lui Piţurcă"
- Trei reveniri majore la Barcelona înainte de El Clasico. Pe ce jucători se va putea baza Xavi
- ”Doar pase greşite?!”. MM Stoica a ”luat foc” şi a sărit în apărarea lui Băluţă | EXCLUSIV
- Lucas Paqueta investigat de federaţia de fotbal din Anglia după acuzaţiile de pariuri ilegale
- Ce a transmis Cristiano Ronaldo după meciul nebun din Liga Campionilor Asiei. Câte goluri a marcat portughezul
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, ungaria, frf