You are here:

Prima reacţie a lui Nicolae Ciucă, după ce a auzit discursul-manifest al lui David Popovici, la Jocurile Olimpice: "Putem să discutăm acest lucru"

Prima reacţie a lui Nicolae Ciucă, după ce a auzit discursul-manifest al lui David Popovici, la Jocurile Olimpice: "Putem să discutăm acest lucru"
Comentarii

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, după declaraţia lui David Popovici privind condiţiile în care se antrenează, că într-adevăr, în Bucureşti nu avem un bazin de înot care să îndeplinească cerinţele şi nici o sală polivalentă.

Nicolae Ciucă: "Într-adevăr, în Bucureşti nu avem un bazin de înot"

Imediat după bronzul olimpic de la 100 de metri liber, David Popovici a mutat atenţia asupra investiţiilor necesare în România şi asupra politicienilor din partea cărora aşteaptă să îmbunătăţească infrastructura sportivă. 

Nicolae Ciucă a precizat că Bucureştiul merită mai mult şi acest aspect va fi discutat cu primarul Nicuşor Dan, astfel încât să treacă pe lista de priorităţi dezvoltarea unor astfel de proiecte.

”Este nevoie să există o coordonare între autorităţile guvernamentale şi cele locale, pentru a putea să investim mai mult în infrastructura sportivă. Sunt o serie întreagă de săli de sport care se construiesc în mai multe judeţe din ţară”, a arătat preşedintele PNL, la sediul partidului, după declaraţia manifest a olimpicului David Popovici.

Preşedintele Senatului a precizat: ”Într-adevăr, în Bucureşti nu avem un bazin de înot care să îndeplinească cerinţele şi nicio sală polivalentă. Cred că Bucureştiul merită mai mult şi putem să discutăm acest lucru cu domnul primar, astfel încât să trecem pe lista de priorităţi dezvoltarea unor astfel de proiecte de infrastructură”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Campionul olimpic David Popovici revine vineri în ţară

Campionul la înot David Popovici va reveni vineri în ţară, după ce şi-a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu două medalii, una de aur, la 200 de metri liber, şi una de bronz, la 100 de metri liber.

Popovici va ajunge în România la ora 15.50, potrivit COSR.

Împreună cu echipa sa tehnică şi alături de Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, David Popovici va susţine o conferinţă de presă la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.

Afla mai multe despre: david popovicidavid popovici nicolae ciucadavid popovici jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare