Segiu Buş a revenit la CFR la opt ani şi jumătate după ce părăsise clubul.
La 29 de ani, Sergiu Buş a revenit la CFR Cluj, clubul la care s-a dezvoltat. Atacantul părăsise iniţial echipa în vara lui 2013, nefiind considerat destul de bun pentru a face parte din lot.
În ultimii opt ani şi jumătate, fotbalistul a trecut pe la echipe din România, Bulgaria, Anglia, Italia şi Coreea de Sud.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sergiu Buş fusese lăsat să plece de CFR după ce reuşise doar tre goluri în 23 de partide jucate, dar Dan Petrescu s-a declarat mulţumit de revenirea sa.
Deşi nu va putea fi înregistrat pe nicio listă de club până pe 1 ianuarie, Sergiu Buş a oferit un prim interviu după revenirea sa în gruia.
Atacantul a afirmat că întoarcerea ”acasă” este tot ce îşi dorea şi că este foarte entuziasmat să joace din nou pentru campioana României.
Sergiu Buş are în palmares un titlu de campion cu CFR Cluj deja, câştigat pe când avea doar 17 ani, în 2009/2010, deşi atacantul nu a prins mai deloc minute în acel sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Prima reacţie a lui Segiu Buş după revenirea la CFR
”Îmi doream să ajung aici. Veneam după un an foarte greu, voiam să ajung acasă, să îmi duc fetiţa la grădiniţă, pe urmă la şcoală.
Uite că s-a împlinit şi chiar sunt foarte recunoscător pentru asta. Este o presiune, întotdeauna la CFR a fost o presiune, de când eram mic. Am o anumită experienţă şi cred că aş putea să ajut CFR-ul, deoarece sunt aici, am crescut aici.
Aşteptările sunt mari, mă bucur că sunt aşa, deoarece vreau să fiu cât mai responsabil şi chiar vreau să fac fericiţi fanii.
Chiar mă consider la un nivel foarte bun fizic, pentru că antrenamentele erau foarte grele. În fiecare zi mă luam de cap şi nu îmi venea să cred că alergam fără minge mult”, a declarat Sergiu Buş.
În prezent, Sergiu Buş este cotat la 550.000 de euro de transfermarkt.com.
- Citește și
- Gabi Tamaş, anunţ despre încheierea carierei: ”Mi-e frică să mă gândesc la retragere, antrenor nu aş putea să fiu”
- FOTO | Imaginea care îl dă de gol pe Constantin Budescu! Cu ce echipă ar urma să semneze ”exilatul” de la FCSB
- Nicuşor Stanciu a făcut anunţul! Ce şanse are să o părăsească pe Slavia în iarnă: ”Îmi doresc asta”
Afla mai multe despre: cfr cluj