You are here:

Rădoi e gata de debut! "Jucătorii de pe bancă sunt cei mai importanţi!" Ce diferenţe sunt faţă de U21 şi ce jucători de la FCSB a vrut la lot + Cum comentează declaraţia lui Alibec

Rădoi e gata de debut! "Jucătorii de pe bancă sunt cei mai importanţi!" Ce diferenţe sunt faţă de U21 şi ce jucători de la FCSB a vrut la lot + Cum comentează declaraţia lui Alibec
Comentarii

Noul selectioner al României a sustinut o conferinţă de presă premergătoare partidei sale de debut pe banca tehnică a naţionalei României.

Mirel Rădoi (39 de ani) a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale în luna noiembrie, dar nu a apucat să debuteze încă oficial pe banca tehnică a primei reprezentative. El vine după un parcurs entuziasmant la cârma reprezentativei de tineret a României.

"Jucătorii m-au pus în dilemă prin felul în care s-au pregătit!" Cum a comentat declaraţia lui Alibec

Selectionerul Mirel Rădoi pare gata de debutul la prima reprezentativă a României: "Meciurile sunt foarte importante, pentru mine, pentru băieţi. Pentru că am plecat pe un nou drum şi sper ca băieţii să pună în aplicare ideile pe care le-am lucrat în ultimele zile" a mărturisit el, în conferinţa de presă premergătoare meciului cu Irlanda de Nord.

Rădoi a evitat să vorbească despre alegerile sale din formula de start, dar a dat cumva de înţeles că inclusiv un debutant şi-ar putea face apariţia în primul 11 al tricolorilor: "Imi plac discuţiile din punct de vedere tactic, dar asta ar însemna să dau prea multe detalii. Nu va fi o garnitură de început cu extreme. Cel mai important nu este sistemul de joc, ci ceea ce producem în dinamica jocului şi ce aducem în careul adversarului. Din păcate am văzut gazonul şi nu este cel mai bun, dar trebuie să ne adaptăm. La cum s-au pregătit, sincer să spun, suntem intr-o mare dilemă. Mi-e greu să spun că avem un prim 11 clar, pentru că înainte de antrenamente aveam o idee clară despre cine va intra, cine reprezintă un plan B, dar în zilele astea ne-au pus în dificulate. Le-am şi zis că alegerea va fi foarte grea pentru noi. Cea mai mare importanţă o au jucătorii de pe bancă. Ei au şansa să mai analizeze încă o dată ce fac adversarii. Atunci când apelăm la ei, au deja informatiile din spate, dar si informaţiile live culese de către ei" a explicat noul selecţioner al României.

Mirel Radoi s-a declarat mulţumit de reactiile pe care le-a primit din partea lumii fotbalului de la noi: "Da, din fericire am primit mai multe mesaje decât m-am aşteptat. Oamenii sunt alături de noi la acest început de drum, de staff, de jucători. Sper să fie bucuroşi că o parte dintre ei au avut încredere în noi"

Despre Rădoi, Denis Alibec (Astra) a spus după numai câteva zile că este cel mai bun selecţioner alături de care a lucrat. Cum a comentat noul selecţioner aceasta afirmaţie? "Nu ştiu dacă sunt cel mai bun, dar în ultimii ani a fost prezent şi nu a jucat prea mult. Acum simte încrederea staff-ului. Am încercat să avem o relaţie sinceră şi deschisă cu fiecare dintre ei, iar pentru unii dintre ei contează, pentru că poate în trecut nu au avut o astfel de deschidere. Nu ştiu dacă a fost aşa, pentru că nu am fost aici şi nu vreau să vorbesc, îi respect prea mult pe foştii selecţioneri. Cel mai important în momentul de faţă este respectul faţă de colegii lui şi de echipa naţională. Contează mai puţin ce spune el despre noi ca staff"

"Mă aşteptam ca jucătorii să fie mai deschişi" Pe cine a vrut să mai convoace de la FCSB

Fostul selecţioner de la U21 a mărturisit că s-a gândit să-i convoace pe Dennis Man şi Vali Creţu de la FCSB şi a mărturisit ce diferenţe a descoperit între jucătorii de la naţionala mare şi foştii săi elevi de la U21: "Nu sunt prea mulţi pe care îi mai voiam la lot. Au fost situaţii în care ne-am întrebat dacă să luăm sau nu anumiţi jucători, cazurile Man şi Creţu. Sper că am fost inspiraţi în alegerea acestor jucători. Mă aşteptam, atunci când am discutat cu jucătorii, să fie mult mai deschişi. Situaţia e clar că e delicată şi pentru ei. Probabil că dacă vorbesc, nu vor să se lege de ceea ce a fost în urmă şi poate ar crea tensiune. Nu vreau să-i pun într-o situaţie dificilă. Încercăm să ne limităm la prezent. Sunt lucruri cu care nu sunt obişnuiţi, vis-a-vis de tactică, de sistem. Am avut o dezbatere interesantă şi am cazut de acord, legat de posesie, de temporizare...sunt multe lucruri interesante pe care le-am discutat cu ei" a mai spus Rădoi.

Cum va arăta naţionala României cu Mirel Rădoi? Selecţioner a evitat să vorbească despre garanţii şi a atins din nou, subiectul Stanciu: "N-am cum să garantez lucruri pe care nu le pot stăpâni. Cu siguranţa nu vor fi jucători care se vor abate de la principiile echipei naţionale. Când nu le vor aplica, prima dată îi facem atenţi, a doua oară vin lângă noi pe bancă, apoi nu-i mai convocăm. Am discutat şi cu Stanciu şi cu alţii. E un jucător căruia îi place să atingă mingea foarte des. Nu sunt impotriva poziţiei lui de număr 6, dar asta nu înseamnă că el va sta în permanenţă să construiască jocul din poziţie de număr 6" a mai explicat Mirel Rădoi.

Afla mai multe despre: mirel rădoi 

viewscnt
Articole similare