Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Surpriză! Arlauskis, prima imagine de la echipa din vârful Ligii 1. Unde e portarul după plecarea de la CFR Cluj | EXCLUSIV

Surpriză! Arlauskis, prima imagine de la echipa din vârful Ligii 1. Unde e portarul după plecarea de la CFR Cluj | EXCLUSIVgalerie foto

FC Voluntari

Comentarii

Giedrius Arlauskis (34 de ani) a revenit la o echipă din Liga 1, după ce a plecat de la CFR Cluj. Lituanianul este liber de contract din septembrie 2021, iar acum face pregătirea din iarnă cu un club din vârful campionatului.

FOTO | Clubul din Liga 1 la care e Giedrius Arlauskis după plecarea de la CFR Cluj

Imediat după ce a ales să o părăsească pe CFR Cluj, în urmă cu patru luni, Giedrius Arlauskis a plecat în Lituania şi nu s-a mai aflat nimic despre multiplul campion al României.

Despărţirea sa de echipa din Gruia a fost surprinzătoare, mai ales că a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din ultimii ani, dar nu a putut trece peste faptul că Marian Copilu, prietenul său care se afla în conducere, a fost dat afară de acţionarul Nelu Varga. 

Lituanianul s-a întors în ţara natală, iar din această iarnă e pregătit să revină în tricoul unei echipe, după perioada de inactivitate. La 34 de ani, Giedrius Arlauskis mai poate juca pentru câteva sezoane şi a ales să plece în Turcia în aceste zile, acolo unde se află FC Voluntari. 

Telekom Sport a intrat în posesia primei imagini cu Giedrius Arlauskis la antrenamentele lui FC Voluntari. Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se află în Antalya, iar antrenorul l-a acceptat pe ex-jucătorul lui CFR Cluj în cantonament. 

În imaginea surprinsă, el se află lângă Victor Rîmniceanu, a doua variantă în poartă, după titularul Mihai Popa.

De altfel, Giedrius Arlauskis ar putea semna cu FC Voluntari în această iarnă şi să se lupte pentru play-off. Revelaţia campionatului e pe locul al treilea, cu 37 de puncte, la 20 de puncte în spatele liderului CFR Cluj. 

Giedrius Arlauskis ar fi dorit şi de Universitatea Craiova

Cu şase titluri de campion al României, patru cu CFR Cluj, unul cu FCSB şi unul cu Unirea Urziceni, Arlauskis nu a mai jucat de pe 26 august, împotriva Stelei Roşii Belgrad, în preliminariile Europa League. 

Atunci, el s-a accidentat şi a fost înlocuit după 45 de minute. De altfel, Arkauskis s-a arătat deranjat şi de plecarea lui Marius Şumudică de la echipă, la ordinul lui Nelu Varga. 

Au existat şanse ca lituanianul să ajungă lângă Marius Şumudică la Yeni Malatiaspor, dar plecarea antrenorului român de pe bancă i-a dat planurile peste cap. 

De asemenea, au existat informaţii şi despre o posibilă trecere a lui Giedrius Arlauskis  la Universitatea Craiova, odată cu instalarea lui Marian Copilu în conducerea clubului. Posibilitatea a fost comentată de Mihai Rotaru. 

Afla mai multe despre: giedrius arlauskisgiedrius arlauskis fc voluntarigiedrius arlauskis transfer 

viewscnt
Articole similare