SPECIAL

A fost arbitru de fotbal în România şi a atras toate privirile. Nu doar pentru că era o prezenţă feminină acolo unde ochiul românesc era obişnuit cu un bărbat, ci şi pentru frumuseţea ei.

Bianca Giuran (26 de ani) s-a mutat din România în Franţa pentru a scăpa de un sistem pe care îl descrie ca fiind bazat pe nepotisme, cunoştinţe şi prietenii. Şi face ce îi place în Franţa, în ligi inferioare, dar urmează cursul firesc al arbitrajului departe de ţară.

De ce arbitru de fotbal? Ce altă meserie practică în Franţa? Bianca a vorbit în exclusivitate cu OrangeSport.ro despre începuturi, dar şi planurile ei de viitor.

Ne-am obişnuit deja cu fete care sunt fotbaliste, dar e curios atunci când la centru apare o prezenţă feminină. Cum de ai fost atrasă de meseria asta? Care ţi-au fost începuturile?
Totul a fost o întâmplare. Din curiozitate, îl însoţeam pe tatăl meu, fost arbitru şi observator de fotbal, la cursurile de arbitrii pe care le organiza la Constanţa. Eram clasa a 7-a. Regulamentul jocului de fotbal nu mai avea secrete pentru mine. Îl comentam cu tata în fiecare seară. Era distractiv să concurez cu băieţii pe probleme de regulament în arbitraj. Pasiunea cred eu ca se moşteneşte. Bunicul a fost arbitru de fotbal, tata a fost arbitru de fotbal, eu sunt arbitru de fotbal. A fost o provocare la începuturile carierei, una transformată în pasiune pe parcurs.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Ai vreun arbitru român favorit?
Nu cred că pot spune că am un arbitru român favorit, fiecare are calităţile lui.

E greu să răzbeşti ca fată arbitru?
Nu este uşor să te impui într-o aşa zisă lume a bărbaţilor. Este încă o lume dominată de prejudecăţi şi stereotipuri, dar cu încredere, fermitate şi mai ales corectitudine poţi să reuşeşti. Cred că toate femeile arbitru, de-a lungul carierei, se întâlnesc cu situaţii când jucătorii, antrenorii sau spectatorii le adreseaza tot felul de comentarii. Unele drăguţe, altele mai puţin drăguţe. Nu fac excepţie.

În profesia asta, feminitatea şi sensibilitatea nu prea te ajută. În timpul meciului sunt atât de concentrată la fazele de joc încât nu aud nicio afirmaţie venită din tribună sau de pe banca de rezerve. Cred că asta e forma mea de a mă proteja.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU BIANCA GIURAN!

Fiind angrenată în acest sport, excluzi o relaţie cu un fotbalist? Sau eşti deschisă ideii?
Sunt mai degraba adepta lui niciodată să nu spui niciodată. Deocamdată nu îmi stă gândul la aşa ceva, să fiu sinceră.

Ce eveniment simţi că te-ar împlini în meseria pe care o ai? Care îţi este ţelul zi de zi?
Îmi doresc să arbitrez o finală de Liga Campionilor, dar pentru a fi mai realistă o să spun finala de Liga Campionilor la fotbal feminin.

Presupun că familia a fost un adevărat sprijin pentru tine atunci când ţi-ai ales acest drum.
Da, clar. Au fost în permanenţă alături de mine, m-au încurajat, susţinut şi mi-au dat încrederea necesară pentru a duce cu succes până la capăt orice meci. Tata a fost mentorul meu!

Ai plecat din România în Franţa. Spune-mi de ce şi spune-mi ce meciuri arbitrezi acolo.
Am plecat în Franţa acum cinci ani. De atunci arbitrez meciuri în Liga a 2-a feminină şi meciuri regionale la fotbal masculin. În România, arbitrajul este o provocare pentru orice fată. Nu se dezvoltă şi nu este deloc apreciat. Sunt numai şi numai promovări şi delegări pe principiul nepotismului, cunoştinţelor sau prieteniilor. Poate între timp lucrurile s-au mai schimbat, ca sunt plecată de mulţi ani din ţară. Însă simt că viitorul meu e aici, în Franţa, din toate punctele de vedere. În materie de arbitraj, nu era locul meu în România, unde fotbalul feminin nu este dezvoltat. Nu aveam perspective. Nu se compară România cu nivelul şi posibilităţile din Franţa.

Care sunt echipele tale favorite? Din România, Franţa.
În România clar Farul Constanţa. Iar din Franţa îmi place PSG.

Dacă nu ai arbitra, ce meserie ai avea?
Sunt şi kinetoterapeut în Antibes. Deci, după ce îmi voi încheia cariera de arbitru, voi fi 100% concentrată pe kinetoterapie. Am absolvit UNEFS Bucureşti, Facultatea de Kinetoterapie. În anul 2 de studiu am obţinut o bursă Erasmus şi mi-am continuat studiile la Nisa. Am un master în kinetoterapie, recuperare şi reeducare motrică şi o specializare în reeducare vestibulară. Arbitrajul pentru mine e o pasiune, nu o profesie. În Franţa poţi trăi numai din baremul de arbitraj, dar eu am o profesie. Lucrez într-un cabinet de kinetoterapie, arbitrez în timpul liber.

Arbitrajul e transmis din generaţie în generaţie la tine. Daca nu erai arbitru, tot în fotbal te găseam cumva?
Sigur da. Cochetam cu lumea sportului în mod sigur. Moştenire de familie!

Alte declaraţii ale Biancăi Giuran:

“În România îmi amintesc cu plăcere meciul de la Ploieşti, când am arbitrat Petrolul în Cupă. În Franţa, Nice – Marseille (n.r. Bianca Giuran a fost aleasă să dea lovitura de start, de ”zilele arbitrajului”), chiar dacă nu am arbitrat, rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri pentru mine.”

“Timpul liber este un lix pe care momentan nu mi-l pot permite.”