Radu Drăguşin este fotbalistul român al momentului. Fundaşul de 21 de ani a fost cumpărat cu 25 de milioane de euro de Tottenham, iar tricolorul se gândeşte şi la viitorul său în afara terenului de joc. Drăguşin a fost convins de tatăl iubitei sale să investească în imobiliare.
Radu Drăguşin a ales să investească în România, după ce a fost convins de tatăl iubitei sale
Radu Drăguşin trece printr-o perioadă fantastică a carierei, iar la ascensiunea sa din fotbal alături i-a fost alături iubita. Ioana Stan şi Radu Drăguşin sunt împreună de patru ani, iar pe Instagram se afişează des, semn că relaţia lor este solidă.
Tânăra i-a fost aproape la transferul în Premier League şi tot ea i-a stat alături la ascensiunea de la Genoa.
Ioana Stan este din Constanţa şi este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ea este fiica lui Gabriel Stan, fostul viceprimar al Constanţei, pe vremea când Radu Mazăre era edilul minicipiului.
De altfel, Gabriel Stan este unul dintre cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din Constanţa, iar sursele Orange Sport susţin că relaţia cu cel care i-ar putea fi ginere este puternică.
Mai mult, afaceristul este cel care i-a deschis apetitul spre imobiliare lui Radu Drăguşin. Cu o parte din banii câştigaţi în fotbal, actualul fundaş al lui Tottenham a ales să investească în diferite proiecte imobiliare, un pas făcut din timp de fotbalistul român de 21 de ani.
Jurnalistul Gianluca Di Marzio anunţa că Radu Drăguşin va primi un salariu de 3 milioane de euro pe an la Tottenham.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Radu Drăguşin a debutat la Tottenham şi poate fi pe teren cu Brentford
În urmă cu două săptămâni, Radu Drăguşin a debutat în Premier League, fiind trimis în teren de antrenorul Ange Postecoglou în minutul 85, în locul lui Oliver Skipp, în meciul cu Manchester United, scor 2-2. Drăguşin a jucat timp de 11 minute, în care s-a achitat de sarcinile defensive.
”Este un sentiment extraordinar să debutez pentru acest club incredibil, le mulţumesc fanilor pentru susţinere”, a scris Drăguşin pe Instagram, după meci.
Fundaşul român a fost rezervă în Cupa Angliei cu Manchester City, dar Radu Drăguşin ar putea juca în Tottenham - Brentford, miercuri, de la 21:30, în etapa din Premier League.
Afla mai multe despre: radu dragusin, ioana stan, ioana stan radu dragusin