Rapid Bucureşti a câştigat al doilea amical al verii disputat în cantonamentul din Austria. Giuleştenii au învins cu 2-1 echipa poloneză MKS Cracovia, iar Adrian Mutu a oferit primele reacţii şi a vorbit despre startul noului sezon din Superligă.
Adrian Mutu, înainte de startul sezonului
"Am făcut un meci bun, mi-au plăcut băieţii, cum s-au mişcat în teren, indiferent că trec printr-o perioada grea, în care resimt oboseală. Mă bucur că toţi băieţii au ieşit sănătoşi, pentru că asta era cel mai important. Pentru mine, scorul din meciurile amicale nu e important, nu punem accent pe scor, punem accent pe respectarea sarcinilor în teren, pe poziţionarea jucătorilor, pe faptul cum se mişcă, cum aleargă", a declarat Adi Mutu după primele meciuri din cantonament.
Rapid Bucureşti are cel mai greu început de campionat, cu CFR Cluj în deplasare, cu FCSB acasă şi cu Universitatea Craiova în deplasare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adrian Mutu a comentat ţintarul campionatului şi a mai cerut transferuri.
"Ne aşteaptă un debut de foc, întâlnim CFR Cluj, avem şi derby-ul cu FCSB, aşteptat de noi toţi şi avem meci cu Universitatea Craiova, avem echipele care s-au clasat pe primele trei locuri în primele trei etape.
Va fi o atmosferă incredibilă pe Giuleşti cu FCSB. Mă bucur că am ocazia de a antrena Rapidul în acest derby. Le mulţumim anticipat pentru susţinere şi vom da 100% în fiecare meci.
Nu cred că e un avantaj că ele joacă în cupele europene. Ele au început pregătirea puţin mai devreme şi vor avea şi nişte meciuri oficiale înainte. Nu ştiu dacă e un avantaj pentru noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Toate achiziţiile mi-au plăcut, pregătiţi sunt, cred că sunt la 70% din capacitatea lor, dar avem timp să ajungem la capacitate maximă atunci când începe campionatul.
Băieţii noi se mişcă bine, au adus un plus echipei. Mai avem nevoie de un vârf pentru a-i crea concurenţă lui Vojtus, chiar dacă avem acolo şi un copil de la echipa a doua, pe Ioniţă.
Mai avem nevoie de un fundaş polivalent, să joace şi centru şi lateral pentru a avea back-up, sezonul e lung", a mai spus antrenorul principal.
- Citește și
- OFICIAL | Rapid a renunţat la încă trei jucători: ”Mulţumim şi multă baftă!”
- Alex Ioniţă, suspendat din nou de Agenţia Naţională Anti-Doping! Care este motivul invocat
- Rapid Bucureşti nu-şi poate legitima fotbaliştii transferaţi! Tribunalul a decis: giuleştenii rămân cu interdicţia la transferuri | ULTIMA ORĂ
Afla mai multe despre: adrian mutu, rapid bucuresti