Ciprian Deac (37 de ani) a tras concluziile după ce CFR Cluj a cîştigat duelul cu U Cluj, de o manieră foarte categorică.
CFR Cluj a câştigat derby-ul cu U Cluj, scor 4-0, în prologul etapei a 30-a, ultima a sezonului regular din Superligă.
Golurile au fost marcate de Janga (25 - penalty), Krasniqi (32), Manea (42 - penalty) şi Birligea (90+4).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 81, CFR Cluj a mai primit un penalty, dar Krasniqi nu a reuşit să transforme.
”O să vedeţi că în play-off o să fie cu totul altceva”. Avertisment de la CFR pentru rivale: ”Muncim mai mult faţă de cei tineri”
La finalul meciului, Ciprian Deac s-a declarat foarte mulţumit de victoria obţinută în faţa rivalilor, precizând că este foarte fericit că face ceea ce îi place şi primeşte şi bani pentru acest lucru.
"Ştiu cât de mult contează pentru ei şi cât de mult au vrut să câştigăm la un aşa scor. O să vedeţi că în play-off o să fie cu totul altceva.
O să jucăm pe trei puncte, nu pe un punct jumătate. Aşteptăm meciul următor cu Rapidul, va fi unul dificil, dar am încredere în băieţi pentru că ştim să jucăm partidele importante", a declarat Deac, după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fiind unul dintre veteranii de la CFR Cluj, Deac a fost întrebat cum îşi mai găseşte motivaţia. Chiar dacă spune că uneori e mai greu să se ridice din pat, el este fericit că face ceea ce îi place.
"Ce poate fi mai frumos? Să faci ceea ce-ţi place şi să câştigi bani din asta. E cea mai frumoasă meserie, pentru că toţi visăm de mici să ajungem aici.
E clar că şi eu, şi Camora, muncim mai mult faţă de cei tineri, pentru că avem o vârstă. E cel mai frumos club la care am jucat în cariera mea".
- Citește și
- ”Este un eşec usturător. Nu a mers nimic”. Ce a declarat Ioan Ovidiu Sabău după eşecul din derby-ul cu CFR
- ”Nici dacă veneau cu juniorii, nu se prezentau atât de slab”. Primele concluzii după CFR - U Cluj 4-0: ”Henţurile alea sunt de începător” | EXCLUSIV
- Cele mai mari nume ale arbitrajului mondial vin la Bucureşti. Motivul întrunirii de grad 0 şi ce impact va avea asupra fotbalului românesc
Afla mai multe despre: cfr cluj, ciprian deac