You are here:

Sepsi a intrat într-o nouă eră. Antrenorul surpriză a semnat cu deţinătoarea Cupei României pentru a-l înlocui pe Bergodi: "Probabil joi îl prezentăm"

Sepsi a intrat într-o nouă eră. Antrenorul surpriză a semnat cu deţinătoarea Cupei României pentru a-l înlocui pe Bergodi: "Probabil joi îl prezentăm"
Comentarii

Sepsi a încheiat sezonul cu un nou trofeu cucerit, Cupa României, după finala câştigată la loviturile de departajare în faţa Universităţii Cluj, însă Cristiano Bergodi s-a despărţit de clubul din Sf. Gheorghe.

Deşi antrenorul italian a adus primele trei trofee din istoria clubului, o Supercupă şi două Cupe ale României, oficialii lui Sepsi s-au despărţit de Cristiano Bergodi la finalul sezonului. Antrenorul italian a fost dorit la CFR Cluj, iar acum poate ajunge şi pe banca Petrolului.

Dacă Bergodi este deja în negocieri cu o nouă echipă, nici Sepsi n-a stat prea mult fără antrenor. Oficialii clubului din Sf. Gheorghe ar fi ajuns la un acord cu Liviu Ciobotariu, fostul tehnician al celor de la Voluntari.

"Aşa este, ne-am înţeles cu Liviu Ciobotariu. În curând, probabil pe joi, va fi prezentat ca noul nostru antrenor" , a declarat directorul general al clubului Sepsi, Attila Hadnagy, la gsp.ro.

Liviu Ciobotariu era la conducerea tehnică a celor de la FC Voluntari din mai 2021, iar în carieră le-a mai pregătit pe Hermannstadt, naţionala Libanului, Botoşani, Al Tai, Al Faisaly, ASA Târgu Mureş, Vaslui, Iaşi, Dinamo, Brăila, Pandurii şi CS Otopeni.

Sepsi a câştigat Cupa României în sezonul recent încheiat, iar în stagiunea viitoare va participa în preliminariile Conference League.

Afla mai multe despre: sepsicupa romaniei 

viewscnt
Articole similare