Unul dintre jucătorii români care au ”explodat” în acest sezon în Serie B este la un pas să facă pasul spre elita fotbalului din Italia.
Olimpiu Moruţan este unul dintre cei mai în formă jucători din circuitul echipei naţionale. Ajuns la începutul sezonului la Pisa, a avut prestaţii la un nivel înalt, prestaţii pe care le-a continuat şi în tricoul echipei naţionale.
A pasat decisiv la reuşita lui Dennis Man, din meciul României cu Andorra, la finalul căruia Moruţan a fost chemat de autorul golului alături de el la Parma.
Serie B, prea mică pentru el! ”Tricolorul” va face pasul în elita fotbalului italian: ”Confirm!”
Dar viitorul lui Olimpiu Moruţan este legat de Serie A, acolo de unde îi dă târcoale Salernitana, ocupanta locului 16 în campionat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Giovanni Becali a confirmat faptul că există interes major din prima ligă italiană pentru jucătorul său şi că în mod cert acesta nu se va mai întoarce în Turcia, la Galatasaray, club de care încă se află sub contract.
”Confirm că sunt interese pentru băiatul care, cel mai probabil, va rămâne în Italia, dar cu siguranţă nu în Turcia. Cu toate acestea, ne vom concentra asupra acestui lucru mai târziu.
Imaginea va fi mai clară când vom înţelege dacă Pisa îl va răscumpăra sau nu”, a declarat impresarul jucătorului, în interviul acordat pentru La Nazione, citat de Calcio Mercato.
Olimpiu Moruţan a bifat 28 de meciuri, 6 goluri şi 7 pase de gol pentru Pisa, în actuala ediţie din Serie B.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Moruţan a fost cumpărat de Galatasay în vara anului 2021, de la FCSB, pentru 4,2 milioane de euro. După un prim sezon petrecut la Istanbul, mijlocaşul a fost împrumutat în actuala stagiune la Pisa, acolo unde a renăscut.
În momentul de faţă, este cotat la cinci milioane de euro.
Salernitana ocupă locul 16 în Serie A, cu 27 de puncte, după 27 de etape. Verona, prima sub linia retrogradării, are 19 puncte.
La Salernitana a jucat şi Radu Drăguşin, în partea a doua a stagiunii trecute. Fundaşul central a bifat şapte meciuri.
- Citește și
- Jucătorul pe care Gigi Becali l-a numit ”individualist”. Patronul a lămurit dacă acesta mai are viitor la FCSB. ”El joacă mai mult pentru el”
- Cătălin Cîrjan a explicat de ce a refuzat convocarea la naţionala U20: ”Au început să mă caute când şi-au dat seama că n-am murit”
- După Conte, Kane s-a săturat şi el de Tottenham. Oferta uriaşă făcută de Manchester United pentru atacantul care intră în ultimul an de contract
Afla mai multe despre: morutan. serie a