You are here:

SHOW total pe piaţa transferurilor. CFR Cluj, trei oferte într-o zi. Un fost campion al României, vizat de mai multe cluburi

SHOW total pe piaţa transferurilor. CFR Cluj, trei oferte într-o zi. Un fost campion al României, vizat de mai multe cluburi

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj şi-a schimbat lotul aproape în totalitate în această vară, iar echipa are un start foarte bun de sezon.

CFR Cluj pare că a trecut cu bine peste plecarea lui Dan Petrescu şi, totodată, peste schimbările masive din cadrul lotului. Ardelenii l-au adus pe banca tehnică pe Andrea Mandorlini, iar italianul a venit alături şi de fotbalişti cu mare experienţă în Serie A.

Conducerea CFR-ului continuă negocierile pentru aducerea altor fotbalişti, însă este în discuţii avansate şi pentru vânzarea unor jucători care nu mai intră în vederile noului antrenor.

Printre aceştia se regăseşte şi Bogdan Ţîru. Fundaşul central s-a întors în iarna acestui an în Superligă, însă n-a primit prea multe şanse nici din partea lui Dan Petrescu, iar acum a fost trecut pe lista neagră de Andrea Mandorlini.

În aceste condiţii, fotbalistul de 29 de ani va pleca de la gruparea ardeleană în zilele următoare. Conform prosport.ro, Bogdan Ţîru este dorit insistent de trei echipe din afara ţării. Pafos, din Cipru, Hapoel Beer Sheva, din Israel, şi un club din Golf au trimis oferte concrete pe adresa CFR-ului pentru aducerea lui Ţîru.

În luna ianuarie, fundaşul central a revenit în fotbalul românesc după aproape trei ani petrecuţi în Polonia, la Jagiellonia, echipă pentru care a bifat în total 80 de apariţii.

În România, fundaşul de 29 de ani a câştigat titlul în 2017, Cupa şi Supercupa României, în 2019, alături de Farul Constanţa, iar la 22 de ani a bifat prima sa convocare pentru prima reprezentativă.

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare