You are here:

”Singura statistică la care au fost mai buni au fost aruncările de la margine”. Eugen Neagoe, ”înţepături” pentru rivale: ”Meritam să câştigăm şi cu FCSB, şi cu CFR”

”Singura statistică la care au fost mai buni au fost aruncările de la margine”. Eugen Neagoe, ”înţepături” pentru rivale: ”Meritam să câştigăm şi cu FCSB, şi cu CFR”
Comentarii

Eugen Neagoe (55 de ani) a tras concluziile după remiza dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, la duelul disputat în Bănie.

Universitatea Craiova a încheiat la egalitate cu CFR Cluj, pe teren propriu, scor 1-1, într-un meci din etapa a doua din play-off-ul Superligii.

Clujenii au deschis scorul la Craiova, prin Cvek, în minutul 69, care a înscris cu o lovitură de cap la centrarea lui Cristian Manea. 

Egalarea a venit după numai trei minute, când pasa lui Ndong l-a găsit pe Koljic şi acesta a finalizat cu sânge rece. 

Meciul s-a încheiat la egalitate, chiar dacă Raul Silva a trimis în bară în minutul 90+1, iar gazdele au dominat total ultimele 20 de minute.

Eugen Neagoe, ”înţepături” pentru rivale: ”Meritam să câştigăm şi cu FCSB, şi cu CFR”

La finalul meciului, Eugen Neagoe a fost extrem de mulţumit de evoluţia echipei sale, dar consideră că rezultatul de egalitate nu este unul just, deoarece nu reflectă realitatea din teren.

Totodată, antrenorul oltenilor a vorbit şi despre atacantul Elvir Koljic, cel care a intrat în repriza a doua şi a adus egalarea pe tabelă.

”Am dominat total jocul. E bine! Foarte bine era dacă intra mingea în poartă la bara din ultimele minute. Să domini de asemenea manieră campioana României, să nu aibă un corner, înseamnă foarte mult pentru noi.

Din păcate, de foarte multe ori, fotbalul este nedrept. Le mulţumim suporterilor. Au fost în număr foarte mare.

Toţi jucătorii care au fost plecaţi la echipa naţională au avut probleme. Nu vreau să acuz pe nimeni. Nu mă aşteptam să fie atât de multe probleme.

Koljic e un fotbalist foarte valoros. De când e la Craiova, a avut evoluţii foarte bune. Din păcate a avut acele necazuri din afara terenului.

Nu a fost uşor să treci prin ce a trecut el. Atunci când e apt fizic, poate să joace şi mai bine decât a făcut-o azi.

Şi cu FCSB, şi cu CFR meritam să câştigăm. Am spus-o şi mă repet. Uitaţi-vă la statistici şi vedeţi acolo. 

Singura statistica la care au fost mai buni au fost aruncările de la margine. Asta e realitatea. Meritam să câştigăm deoarece am fost mai buni decât adversarul.

Tot timpul sunt supărat când primim goluri. Chiar ieri am lucrat aruncările de la margine defensive. Nu ştiu Cvec când va mai avea o astfel de execuţie. 

I-am sufocat pe cei de la CFR pe finalul meciului. Puteam să câştigăm. Cu Farul, cu siguranţă va fi tot un meci echilibrat. Toate echipele sunt valoroase. Oricine poate să bată pe oricine”, a declarat Neagoe, după meci.

În urma acestei remize, Universitatea Craiova a adunat 29 de puncte şi este pe locul 4, iar CFR Cluj rămâne pe locul 2, cu 34 de puncte.

Afla mai multe despre: neagoecraiovasuperliga 

viewscnt
Articole similare