Universitatea Craiova l-a instalat, zilele trecute, pe bulgarul Ivaylo Petev în funcţia de antrenor principal al echipei, cu un contract valabil până în vara lui 2026.
Chiar dacă are doar 48 de ani, Ivaylo Petev, un fost jucător decent de primă ligă bulgărească, a apucat să antreneze echipe importante, precum Ludogoreţ Razgrad, Levski Sofia, AEL Limassol, Dinamo Zagreb, Omonia, Jagiellonia, dar şi naţionalele de seniori ale Bulgariei şi Bosniei-Herţegovina.
Basarab Panduru, misterios în cazul lui Ivaylo Petev
Prezent în studiourile Orange Sport, Basarab Panduru, a lăsat de înţeles că deţine informaţii importante despre Ivaylo Petev, atât pozitive, cât şi negative.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu toate acestea, fostul internaţional nu a dorit să le dezvăluie, deoarece aşteaptă să-l vadă la lucru pe tehnicianul bulgar, pentru a se convinge dacă este sau nu adevărat tot ce se spune.
Iată cum a decurs dialogul dintre Silviu Tudor Samuilă, Mihai Stoica şi Basarab Panduru, în direct la Orange Sport:
Basarab Panduru: ”Sincer, au făcut o mutare corectă. Au adus un antrenor care are un CV ca lumea pentru campionatul nostru. Pare că e ce trebuie. Să vedem, pentru că ştiu câteva lucruri despre el. Să vedem dacă e aşa”.
Mihai Stoica: ”De bine sau de rău?”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Basarab Panduru: ”Şi de bine, şi de mai puţin bune. Că fiecare le are pe ale lui”.
Silviu Tudor Samuilă: ”Ştii şi de mai puţin bine?”.
Basarab Panduru: ”Aşa, în timpul unui campionat. Se întâmplă lucruri. Nu că a făcut ceva omul, că nu... Nu vreau să mă bag în lucrurile astea pentru că d-abia a venit. Ideea este că atunci când vine, imediat o să vezi o schimbare.
Hai să vedem asta, deocamdată. Cu fundaşii laterali pe sus, atacă pe lateral, se vede imediat, de la primele antrenamente, că e ceva. Poate nu de la primul meci, dar apoi se vede.
După care, discutăm şi partea a doua. Ţi-am spus acum şi o să-ţi spun şi înainte ... (n.r. - când va fi cazul). Dar, după părerea mea, are CV ca lumea. Om cu două naţionale, cu Ludogoreţ”.