Gaz Metan Mediaşi a primit vizita lui Dinamo în a treia etapă a play-out-ului Ligii 1. Gazdele s-au impus cu scorul de 4-1, graţie golurilor reuşite de Morar 14', Valente 29', Deaconu 39' şi Chamed 88' pen. Sorescu 35' a marcat unicul gol al ”câinilor”, într-o nouă partidă umilitoare pentru trupa din Ştefan cel Mare.
Cristi Borcea, fost acţionar şi preşedinte executiv al FC Dinamo, a fost invitatul emisiunii „Poezie şi delicateţuri” a lui Mircea Dinescu, difuzată duminică de Prima TV. El i-a adus poetului şi gazdei sale două cărţi de la puşcărie, după cum a mărturisit, a vorbit despre familia sa, despre autobiografia pe care a început să o scrie, dar şi despre fotbal şi a declarat că viitorul echipei „se învârte în jurul caşcavalului”.
Ionel Dănciulescu încearcă din răsputeri să ajut echipa sa de suflet. Fostul atacant din Ştefan cel Mare a oferit toate obiectele de valoare legate de istoria lui Dinamo pe care le deţinea, pentru a ajuta echipa să strângă bani.