Ultimele informaţii apărute în spaţiul mediu anunţă că atacantul român al celor de la Fiorentina, Louis Munteanu (21 de ani), este foarte aproape să se întoarcă în România, la Farul Constanţa.
Ultimele informaţii apărute în spaţiul mediu anunţă că atacantul român al celor de la Fiorentina, Louis Munteanu (21 de ani), este foarte aproape să se întoarcă în România, la Farul Constanţa.
Preşedintele Farului Constanţa, Gică Popescu, a anunţat intenţia clubului pentru sezoanele următoare. "Marinarii" vor să se bată la titlul Superligii în fiecare an, iar pentru acest parcurs au nevoie de atacantul pentru care girează Gică Hagi. În vară, Farul va negocia "la sânge" pentru a obţine, din nou, semnătura unui fotbalist de naţională.
Atacantul român de la Fiorentina, Louis Munteanu (18 ani), a ajuns la cinci goluri la echipa Primavera. În ultima etapă din campionat, internaţionalul de tineret a marcat de două ori cu echipa similară a lui AC Milan.