După o binemeritată vacanţă, Viitorul va efectua astăzi primul antrenament înaintea noului sezon. Componenţii lotului au efectuat în această dimineaţă şi vizita medicală, la care au participat 20 de jucători de jucători

28 de fotbalişti a avut Devis Mangia la vizita medicală a Universităţii Craiova. Până acum oltenii nu au transferat niciun jucător, dar la reunire au participat mai mulţi jucători de la Centrul de Copii şi Juniori.
Fosta campioană a României e gata pentru noul sezon competiţional. Jucătorii lui Hagi au efectuat în vizita medicală, la care au participat 29 de jucători, apoi au făcut şi primul antrenament.