You are here:

Tensiuni în Uruguay! Marcelo Bielsa îi răspunde fostului star al Barcelonei

Tensiuni în Uruguay! Marcelo Bielsa îi răspunde fostului star al Barcelonei

Fotbal internațional

Comentarii

Marcelo Bielsa îi răspunde lui Luis Suarez în legătură cu declaraţiile acestuia de după retragerea de la naţională.

Luis Suarez, verdict dur în privinţa lui Marcelo Bielsa

Înainte de partida cu Peru, atacantul legendar al Barcelonei nu l-a iertat pe fostul său antrenor şi i-a criticat dur metodele de antrenament. Acest lucru a dus la divizarea grupului, în plus informaţiile spun că tehnicianul nu este apreciat la nivelul vestiarului.

„Îi voi ruga pe fani să nu se răzbune pe jucători atunci când lucrurile merg prost. Bielsa a divizat întregul grup din cauza modului în care antrenează. Jucătorii vor ajunge la o limită, vor exploda. Au fost chiar coechipieri care mi-au spus că joacă doar la Copa America şi nimic altceva”, a declarat Luis Suarez.

Răspunsul lui Marcelo Bielsa după atacul fostului star al echipei naţionale

Marcelo Bielsa (69 de ani), actualul antrenor al primei selecţionate a Uruguayului, a discutat după înfrângerea cu Peru despre declaraţiile lui Luis Suarez.

„Dăruirea echipei a fost foarte generoasă, indiferent de modul în care am jucat. Cred că ceea ce s-a întâmplat în timpul săptămânii nu a determinat şi nu explică modul în care am jucat şi nici nu cred că a avut un efect în rezultatul final. A fost o săptămână cu multă efervescenţă” a spus Bielsa în conferinţa de presă de după meci, conform marca.com.

Uruguay e pe locul 3 în grupa de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026. Formaţia a adunat 15 puncte în 9 partide disputate şi are şanse reale să obţina o prezenţă la turneul final.

 

Afla mai multe despre: luis suarezmarcelo bielsauruguay 

viewscnt
Articole similare