Turcia şi-a încheiat parcursul la Campionatul European din Germania, dar critică arbitrajul din partida cu Olanda, din sferturile de finală.
Turcii fac scandal după eliminarea de la EURO 2024: ”Acţiunea a rămas nepedepsită”
Turcia a pierdut meciul contra Olandei, scor 1-2, şi a fost eliminată de la EURO 2024 în sferturile de finală ale competiţiei.
Cei care au marcat primii au fost est-europenii, prin Akaydin (35), dar batavii au întors soarta partidei după pauză, prin de Vrij (70) şi autogolul lui Muldur (76).
Astfel, Olanda s-a calificat în semifinale, unde va întâlni Anglia, dar presa din Turcia acuză arbitrajul. Faza reclamată s-a petrecut în minutul 30, la scorul de 0-0, când Xavi Simons l-a călcat foarte dur pe Mert Muldur.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Arbitrul de centru al partidei, Jerome Brissard, i-a acordat cartonaşul galben jucătorului olandez, dar turcii consideră că acesta ar fi trebuit să fie sancţionat cu roşu. Arbitrajul video nu a intervenit la respectiva fază.
”Decizie scandaloasă de la VAR în meciul din Olanda! Acţiunea a rămas nepedepsită. Nu a fost niciun apel de la VAR pentru fotbalistul vedetă care l-a călcat pe gleznă pe Mert Muldur.
Reluarea nu a fost urmărită de cei de la VAR. Chiar dacă ar fi putut duce la un cartonaş roşu, a fost doar sancţionată doar cu galben”, au notat turcii de la publicaţia Takvim.
Semifinalele EURO 2024 sunt Spania - Franţa şi Anglia - Olanda.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Virgil van Dijk, în al nouălea cer după ce Olanda s-a calificat în semifinalele EURO 2024: ”Ne dorim ca acest vis să devină realitate!”
- Se ştie şi a doua semifinală de la Copa America 2024. Brazilia, eliminată la penalty-uri de Uruguay. Columbia a făcut scor cu Panama
- Harry Kane, anunţ despre accidentarea suferită în prelungirile meciului cu Elveţia: "Selecţionerul a luat rapid decizia"