Jucătorul francez de tenis Ugo Humbert s-a calificat sâmbătă în finala turneului ATP Masters de la Paris, unde îl va înfrunta pe germanul Alexander Zverev.
Ugo Humbert (26 de ani, locul 18 ATP) a devenit primul francez care va juca finala de la Bercy, începând cu anul 2011, când Tsonga a disputat ultimul act al Mastersului parizian. Humbert s-a calificat în prima lui finală de Masters după ce a dispus în trei seturi de rusul Karen Khachanov (28 de ani, locul 21 ATP), scor 6-7, 6-4, 6-3.
Adversar în finala de la turneul ATP Masters Paris îi va fi germanul Alexander Zverev (27 de ani, locul 3 ATP).
Germanul Alexander Zverev (27 de ani, locul 3 ATP) l-a învins pe danezul Holger Rune (21 de ani, loc 13 ATP) într-o oră şi 46 de minute, impunându-se în două seturi, 6-3, 7-6(4). Zverev, care a disputat cel de-al 85-lea său meci pe anul 2024, a fost irezistibil şi precis, iar duminică va disputa a patra finală din acest an. A câştigat una, Mastersul de la Roma, şi a pierdut două (Roland Garros şi Hamburg).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.