You are here:

Uluitor! Gigi Becali a jucat la pariuri pe meciul FCSB cu Nordsjaelland: "Am pus 20.000"

Uluitor! Gigi Becali a jucat la pariuri pe meciul FCSB cu Nordsjaelland: "Am pus 20.000"
Comentarii

Gigi Becali a făcut o dezvăluire incredibilă. Patronul FCSB-ului a pariat 20.000 de euro pe calificarea echipei sale în play-off-ul Conference League.

FCSB a fost eliminată de Nordsjaelland, după ce a pierdut returul din Danemarca, scor 0-2. Vicecampioana României a început în forţă returul din Danemarca şi a ratat două ocazii mari de a marca, prin Coman şi Şut. Gazdele au avut la rândul lor trei şanse mari de a deschide scorul în prima repriză, iar cu trei minute înainte de finalul primelor 45 de minute, arbitrul kosovar a indicat punctul cu var, după un duel între Pantea şi Diomande. Nordsjaelland a deschis scorul din penalty, iar în repriza a doua şi-a făcut viaţa uşoară, după ce Chiricheş a văzut al doilea cartonaş galben. 

Gigi Becali a pariat cu sufletul, dar nu a avut câştig de cauză!

„Am mai pierdut din 20.000, am pus şi un pariu de 20.000. Eu am vorbit cu cineva şi mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună şi mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Şi a pus 20.000 şi i-am pierdut. Nu am pariat eu.

ai să îţi spun când nu ai voie să pariezi, nu ai voie în România, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă. Există un aranjament? Nu am voie să pariez? De ce nu e moral, să pariez pe echipa mea? Dacă pariez că pierd, atunci. Dar, dacă pariez că câştig, nu am nicio treabă.

De ce nu am voie? Nu am voie să mă distrez? Cum are orice om voie. Trebuie să luăm lucrurile logice. Ăsta este un joc. Nu e o chestiune de patimă. Toate au o logică, dacă fac după aia o obişnuinţă, da, dar dacă pun 20.000, e un fleac. A zis după aia că a scăzut cota, era 5. Am pus după primele două, când am avut noi ocaziile alea cu Coman. Nu era vorba aici, era o chestiune că pariez pe echipa mea”, a spus Gigi Becali, pentru Prosport.

MM Stoica este de părere că FCSB a avut două penalty-uri în tur

”Atât meciul ăsta (n.r. returul), cât şi meciul tur au fost foarte bine pregătite din punct de vedere tactic de antrenorii noştri. Nu este vina lor sau a jucătorilor că in tur la Djokovic şi la Tavi Popescu nu se dă penalty la faze la care erau aproape clare, dar se dă penalty acum la Pantea. Aici s-a făcut diferenţa. O singură ocazie a avut Nordsjaelland în prima parte a meciului. În rest, de câte ori au avut mingea, nu ne-au pus probleme”, a spus Mihai Stoica, în exclusivitate pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare