Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un fotbalist de la Rapid, dorit de ”patru echipe din Serie A”: ”Suma ar fi între 500.000 de euro şi un milion”. Ce jucător e aproape de transferul carierei

Un fotbalist de la Rapid, dorit de ”patru echipe din Serie A”: ”Suma ar fi între 500.000 de euro şi un milion”. Ce jucător e aproape de transferul carierei

Rapid

Comentarii

După revenirea în Liga 1, un jucător de la Rapid ar fi atras deja atenţia unor echipe din Serie A.

Rapid a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după şase ani de absenţă şi a reuşit să facă o impresie bună până acum, fiind foarte aproape de play-off.

Echipa giuleştenilor are un mix de experienţă şi tinereţe, cu fotbalişti precum Săpunaru (37 de ani) şi Rareş Ilie (18 ani) jucând în acelaşi prim 11.

De data aceasta, unul dintre tinerii din Giuleşti a fost remarcat de granzii Europei, mai exact Antonio Sefer.

După ce a evoluat la Jocurile Olimpice şi a prins meciuri şi în Liga 1, impresarul său a anunţat că fostul junior de la Groningen este dorit de mai multe echipe din Serie A.

Un fotbalist de la Rapid, dorit de ”patru echipe din Serie A”

Există un interes mare pentru Sefer, din Italia. Am avut o întâlnire cu Daniel Niculae (n.r. preşedintele Rapidului). I-am comunicat că există acest interes.

E o situaţie destul de avansată, suntem aproape de a avea o ofertă. Mi-au cerut italienii să aflu cam care ar fi preţul. Daniel Niculae mi-a zis «Florine, încearcă să obţii cât mai mult posibil».

Eu reprezint jucătorul, dar trag şi pentru Rapid. Vreau să obţin o sumă cât mai mare. Cred că suma ar fi cuprinsă între 500.000 de euro şi 1 milion. E greu...

El intră în ultimul an de contract, românii nu au o faimă foarte bună. Dar cam acela e preţul. Nu cred că Rapid ar vrea mai mult. Acum să vedem cât obţinem.

Transferul s-ar face la vară. Sunt 4 echipe din Serie A interesate. Vor veni să-l vadă live. Sefer ar putea face faţă acolo, dacă se pregăteşte cum i-am zis.

Am mare încredere în talentul lui. La Rapid joacă în bandă, într-o poziţie care nu-l avantajează. În centru ar fi mai bun”, a declarat Florin Manea, pentru gsp.ro.

Conform playsport.ro, două dintre echipele interesate de Sefer sunt echipe care au deja români în lot, una din Serie A şi o alta din Serie B.

Sampdoria şi Pisa, echipele pentru care evoluează Radu Drăguşin şi Marius Marin, ar fi printre formaţiile interesate de Sefer

Afla mai multe despre: antonio sefer 

viewscnt
Articole similare