Erling Haaland, atacantul lui Manchester City, a marcat miercuri, în meciul cu Arsenal (3-1), al 26-lea său gol de la debutul actualei ediţii din Premier League, egalând astfel recordul stabilit în sezonul 2014-2015 de argentinianul Sergio Aguero, cel mai prolific marcator de până acum al campioanei entitre a Angliei.
Haaland a avut nevoie de doar 23 de etape pentru a-l egala pe Aguero, iar acum îşi continuă cursa de doborâre a recordului de goluri într-o singură ediţie din Premier League, de la înfiinţarea acestei competiţii, în 1992, deţinut în prezent de englezii Andy Cole şi Alan Shearer, care au marcat câte 34 de goluri în campaniile 1993/1994, respectiv 1994/1995.
Norvegianul mai are la dispoziţie 15 partide pentru a reuşi această performanţă, pe care Andy Cole şi Alan Shearer au realizat-o însă în condiţiile în care Premier League avea la momentul respectiv în componenţă 22 de echipe şi, aşadar, mai multe meciuri de disputat (42, faţă de 38 în prezent).
Mult mai dificilă este însă egalarea celor 60 de goluri reuşite de Dixie Dean în tricoul lui Everton, în campania 1927/1928, care continuă să fie cea mai bună performanţă din istoria campionatului Angliei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- CNI a lansat licitaţia pentru un stadion de 80 de milioane de euro. Când ar urma să fie gata şi câte locuri va avea
- FOTO | Turneu de poker şi masă la fast-food. În ce ipostaze inedite a fost surprins Neymar la doar o zi după înfrângerea cu Bayern Munchen
- Gică Popescu, iritat de ceea ce se întâmplă la naţională: ”În halul ăsta am ajuns?” Edi Iordănescu, luat şi el la ţintă: ”Vorbeşte bine la TV, dar rezultatele îl contrazic”
- Lovitură în plin pentru Becali. Dorit insistent de FCSB, fotbalistul a semnat cu un alt club de mare tradiţie din România: "Da, chiar am discutat despre el"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: haaland