You are here:

Un nou transfer de marcă pentru CFR Cluj. Ardelenii au adus un fotbalist care a jucat în semifinalele EURO U21 din această vară

Un nou transfer de marcă pentru CFR Cluj. Ardelenii au adus un fotbalist care a jucat în semifinalele EURO U21 din această vară

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul jucătorului Ziv Morgan, fundaş care a atins faza semifinalelor Campionatului European Under-21 din acest an cu selecţionata de tineret a Israelului.

"Cluburile CFR 1907 Cluj şi Ironi Kiryat Shmona au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Ziv Morgan pentru un an, clubul nostru având opţiunea de cumpărare definitivă. Cu 16 prezenţe la naţionala de tineret, Ziv s-a bucurat în acest an, alături de reprezentativa U21 a Israelului, de o performanţă remarcabilă la Campionatul European U21, jucând semifinala competiţiei. Îi dorim multă baftă în tricoul echipei noastre şi cât mai multe reuşite", se menţionează pe site-ul citat.

În vârstă de 23 de ani, fundaşul lateral a evoluat ca senior până acum doar la Ironi Kiryat Shmona, echipă pentru care a bifat 113 meciuri, reuşind să înscrie două goluri şi să ofere şase pase decisive.

CFR i-a transferat în această vară pe portarul Cătălin Căbuz (Chindia Târgovişte), pe atacantul nigerian Philip Otele (UTA), pe fundaşul sloven Matija Boben (Ternana), pe fundaşul Vasile Mogoş (Crotone), pe fundaşul albanez Arlind Ajeti (Pordenone), pe mijlocaşul congolez Durel Avounou (Umraniyespor) şi pe fundaşul israelian Ziv Morgan (Ironi Kiryat Shmona). De asemenea, atacanţii Jefte Betancor (FC Pafos) şi Sergiu Buş (Chindia Târgovişte) au revenit la formaţia clujeană după împrumuturi.

Afla mai multe despre: ziv morgancfr cluj 

viewscnt
Articole similare