Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Unul dintre prietenii lui Gigi Becali dă de pământ cu şeful de la FCSB. ”Unde joacă marii lui fotbalişti? Îi sufocă”

Unul dintre prietenii lui Gigi Becali dă de pământ cu şeful de la FCSB. ”Unde joacă marii lui fotbalişti? Îi sufocă”

Superliga

Comentarii

Valeriu Iftime a criticat managementul lui Gigi Becali de la FCSB. Patronul lui FC Botoşani nu s-a ferit de cuvinte, iar în opinia sa, declararaţiile latifundiarului din Pipera nu le sunt deloc utile fotbaliştilor vicecampioanei

Valeriu Iftime nu s-a ferit de cuvinte. ”Gigi Becali nu poate face fotbal de performanţă”

Deşi relaţie dintre Valeriu Iftime şi Gigi Becali este una bună, având în vedere transferurile care s-au făcut în ultimii ani pe axa Botoşani-FCSB, finanţatorul moldovenilor consideră că şeful roş-albaştrilor greşeşte în momentul în care îi ridică în slăvi pe jucători.Mai mult decât atât, Iftime este de părere că FCSB nu va face niciodată performanţă la nivel european cu Gigi Becali patron.

“La FCSB… este un turn Babel acolo. Îmi pare rău s-o spun, dar totul depinde de domnul Becali. E inconstant, el nu poate să facă fotbal de performanţă, asta e opinia mea. Niciodată!

Face un meci bun, are două declaraţii cu care îi ridică în aer pe copiii ăia. Unde joacă mari fotbalişti la FCSB? Doar îi pompează presa. Îi sufocă. Nu eşti pregătit de competiţii mari, de aia nu se califică în Europa.”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sptfm.ro

Tandemul Ciobanu-Patriche îi dă speranţe lui Iftime. ”Mi-e greu să cred că pot găsi o soluţie mai bună”

Într-un interviu acordat pentru Orangesport.ro, finanţatorul lui FC Botoşani a dezvăluit că şansele ca Marco Simone să antreneze la Botoşani sunt nule. Valeriu Iftime a recunoscut că a purtat o discuţie cu fostul mare atacant al lui AC Milan, însă mutarea a fost departe de a se realiza. Astfel, patronul Botoşaniului va merge în continuare pe mâna lui Andrei Patache.

Deşi este la prima aventură ca antrenor, fostul fundaş este ajutat de Mihai Ciobanu, unul dintre cei mai vechi oficiali ai clubului finanţat de Valeriu Iftime şi posesorul de Licenţă PRO din staff-ul moldav.

”(n.r. despre venirea lui Marco Simone) Nu am făcut nimic. Nu e niciun fel de realitate, nu e nimic serios. Nu (n.r. - nu mai există discuţii). Momentan sunt Mihai Ciobanu şi Andrei Patache. Poate Botoşani îl lansează şi ca antrenor.
 
Cu Mihai am avut o relaţie foarte bună mereu, au muncit la mine. Ţin foarte mult la el şi cred că-l poate ajuta pe Andrei să crească, în privinţa vestiarului, iar Andrei se înţelege bine cu Mihai şi împreună fac o echipă. Am renunţat la multe oferte de antrenori, pentru că ţin la ei.
 
Mi-e greu să cred că găsesc o formulă mai potrivită decât Mihai (n.r. Ciobanu) şi Andrei (n.r. Patache)”, a spus Valeriu Iftime, pentru Orangesport.ro.
 
FC Botoşani este lanterna roşie din Superligă, cu nouă puncte după 18 meciuri. În următoarea etapă, roş-alb-albaştrii se vor deplasa pe Oblemenco, pentru duelul cu FCU Craiova 1948.

Afla mai multe despre: gigi becalifcsbvaleriu iftimefc botoşani 

viewscnt
Articole similare