Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Bogdan Racoviţan a marcat primul său gol în campionat pentru Rakow. Formaţia din Czestochowa, aproape de primul titlu din istorie

VIDEO | Bogdan Racoviţan a marcat primul său gol în campionat pentru Rakow. Formaţia din Czestochowa, aproape de primul titlu din istorie

Fotbal

Comentarii

Fundaşul român Bogdan Racoviţan a marcat un gol pentru Rakow Czestochowa, care a învins-o pe Miedz Legnica cu scorul de 2-0, în deplasare, sâmbătă, întru-un meci din etapa a 29-a a campionatului de fotbal al Poloniei.

Liderul a deschis scorul prin autogolul lui Damian Tront (min. 35), iar Bogdan Racoviţan a închis tabela (min. 76).

VIDEO: Golul marcat de Bogdan Racoviţan

Bogdan Racoviţan a fost titular şi a marcat primul său gol din acest sezon, în 9 partide jucate.

Fotbalistul român a avut ghinion cu accidentările în ultimul sezon, fapt ce nu i-a permis să evolueze foarte mult.

Rakow a făcut un pas important spre titlul de campioană în Ekstraklasa, după ce principala contracandidată, Legia Varşovia, a pierdut în deplasare cu Warta Poznan.

După două sezoane în care a terminat de fiecare dată pe locul doi, formaţia din Czestochowa este foarte aproape de primul său titlu din istorie.

Clasamentul din Polonia:

  1. Rakow Czestochowa 68 puncte (29 jocuri)
  2. Legia Varşovia 57 (29)
  3. Pogon Szczecin 50 (29)
  4. Lech Poznan 48 (28)
  5. Warta Poznan 44 (29)
  6. KS Cracovia 41 (29)

Cât a costat Bogdan Racoviţan

Bogdan Racoviţan s-a transferat la Rakow în iarna lui 2022, de la FC Botoşani, în schimbul a 600.000 de euro.

  • 450.000 de euro este cota de piaţă a lui Bogdan Racoviţan, conform transfermarkt.de.

Fundaşul central român a semnat cu polonezii un contract valabil până în vara lui 2025, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Afla mai multe despre: rakowracovitanpolonia 

viewscnt
Articole similare