Serie A ne-a adus o nouă zi de duminică spectaculoasă, la finalul căreia s-a schimbat liderul.Campioana Inter este noul şef al campionatului, după o victorie clară pe San Siro.
Inter avea şansa să treacă pe primul loc în cazul unei victorii cu Cagliari şi nu a ratat această oportunitate. Cu Răzvan Marin titular, oaspeţii au încasat primul gol din partea lui Lautaro Martinez. Argentinianul a avut posibilitatea să facă dubla în finalul primei părţi, dar a ratat de la punctul cu var.
Imediat după reluare, Alexis Sanchez a înscris superb, după o fază făcută de Barella. Calhanoglu a prins un şut marcă înregistrată (cum nu dădea la Milan că erau ăia prea slabi) şi s-a făcut 3-0. Imediat a lovit şi Martinez, care a ajuns la 10 goluri în campionat.
Nou promovata Empoli a oferit surpriza etapei în Italia. A învins-o pe Napoli pe Stadio Diego Maradona şi a lăsat-o pe locul patru. Cu o mulţime de absenţi, echipa lui Spaletti, aflat la meciul 500 în Serie A, Napoli a ratat enorm. Elmas a lovit bara în prima parte (23), Lozano a fost şi el blocat de către Vicario (42).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ocaziile s-au răzbunat la poarta cealaltă: Cutrone a înscris pentru toscani. Petanga a mai lovit o dată bara (73), iar Napoli a cedat pentru a treia oară în acest campionat.
Lazio a condus la Sassuolo, dar a plecat cu mâna goală. Zacagni a înscris împotriva defensivei conduse de Vlad Chiricheş după şase minute de la start. Neroverzii au întors în şase minute. Berardi şi Raspadori s-au aflat pe rând la serviciu, respectiv la finalizare şi s-a făcut 2-1.
Finalul a fost încins: Ayhan a fost eliminat, iar bomba lui Basic nu a depăşit linia porţii, conform tehnologiei goal line (88). Lazio a pierdut al şaselea meci în 17 etape, iar postul lui Maurizio Sarri este în pericol.
Giovanni Simeone a marcat pentru a 12-a oară în acest sezon în tricoul Veronei, dar reuşita sa nu a fost suficientă în meciul cu Atalanta. Eliminată din Liga Campionilor dramatic, joi, cu Villarreal, Zeiţa a întors pe Bentegodi şi a intrat serios în lupta pentru titlu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Miranchuk a egalat înainte de pauză. Koopmeiners a prins un şut deviat şi i-a adus Atalantei a şasea victorie la rând în deplasare în Serie A, record în istoria clubului.
Torino a câştigat din nou în Serie A după 3 mecirui fără victorie. A învins-o cu 2-1 pe Bologna şi se apropie de prima jumătate a clasamentului. Sanabria a deschis scorul pentru torinezi după 25 de minute de joc. În partea a doua Soumaoro de la Bologna şi-a dat autogol, iar Orsolini a stabilit scorul final în ultimele minute ale partidei.
- Citește și
- Viitorul selecţioner, dat de gol de o poză postată de fratele său! Cine ar urma să preia echipa naţională
- Dan Petrescu, declaraţii în stilul caracteristic după o nouă victorie în campionat: ”Cu Sevilla e normal să câştigi, cu Mioveni nu e uşor. Jucătorii sunt eroi”
- BREAKING NEWS | Dan Petrescu a anunţat un transfer la CFR Cluj: "Un jucător bun!". Fotbalistul a confirmat mutarea
Afla mai multe despre: serie a