Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Casemiro, ”abonat” la cartonaşii roşii. Brazilianul, eliminat din nou direct în Premier League. A început să plângă pe teren

VIDEO | Casemiro, ”abonat” la cartonaşii roşii. Brazilianul, eliminat din nou direct în Premier League. A început să plângă pe teren

Manchester United

Comentarii

Casemiro (30 de ani) a luat un nou cartonaş roşu pentru Manchester United în Premier League şi a fost eliminat. Mijlocaşul brazilian a început să plângă pe teren.

Machester United primea vizita formaţiei Southampton, pe Old Trafford, în etapa a 27-a din Premier League.

După o primă jumătate de oră care nu a adus nimic notabil, în minutul 32 a avut loc o fază care a schimbat tot cursul ulterior al jocului de la Manchester.

VIDEO | Casemiro, ”abonat” la cartonaşii roşii. Brazilianul, eliminat din nou direct în Premier League. A început să plângă pe teren

Casemiro a avut un atac extrem de dur asupra lui Carlos Alcaraz, unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Southampton.

Brazilianul a intrat prin alunecare, cu talpa ridicată, şi l-a „şters” pe argentinianul oaspeţilor pe tibia piciorului drept.

Intrarea brazilianului a avut nevoie de intervenţia sistemului VAR, care a considerat că faultul a fost unul de-a dreptul violent. 

Faza a fost verificată şi de arbitrul central Anthony Taylor, care s-a dus la marginea terenului pentru a se convinge şi a lua decizia finală.

În consecinţă, Casemiro a văzut direct cartonaşul roşu şi a fost eliminat. La acel moment, mijlocaşul sosit de la Real Madrid a izbucnit în plâns pe teren, fiind consolat de coechipieri.

Este a doua eliminare a lui Casemiro în acest sezon de Premier League pentru Manchester United. 

Brazilianul a devenit astfel primul jucător al ”diavolilor roşii” cu două eliminări într-o singură ediţie de campionat de la fundaşul sârb Nemanja Vidic, în stagiunea 2013-2014, potrivit OptaJoe.

Venirea lui Casemiro pe Old Trafford a fost una dintre cele mai bune mutări reuşite de Manchester United în era post-Ferguson, dar fostul jucător al lui Real Madrid are şi el scăpările sale, care nu sunt iertate de arbitri din Premier League.

Un aspect interesant este faptul că acesta a debutat pentru Manchester United tocmai într-un meci contra lui Southampton (1-0), în turul din Premier League.

Afla mai multe despre: manchester unitedcasemiropremier league 

viewscnt
Articole similare