You are here:

VIDEO | Discursul lui David Popovici are ecou în ţară. Bazinul olimpic aflat în construcţie la Cluj-Napoca va purta numele campionului olimpic

VIDEO | Discursul lui David Popovici are ecou în ţară. Bazinul olimpic aflat în construcţie la Cluj-Napoca va purta numele campionului olimpic

David Popovici

Comentarii

Primului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, vineri, că bazinul olimpic la standarde internaţionale, a cărui constrcuţie a început în primăvara lui 2024, în zona Borhanci, va purta numele lui David Popovici, în onoarea performanţelor sale.

Sfatul lui David Popovici pentru liderii României a fost ascultat. Primele măsuri luate în ţară

Cu costuri estimate la 28 de milioane de euro, construcţia viitorului bazin olimpic se află în derulare, urmând să înceapă lucrările la fundaţie săptămâna viitoare.

”Acest bazin olimpic va fi pe trei niveluri şi va putea găzdui diferite competiţii la nivel naţional şi mondial, pentru că are dimensiuni olimpice. În egală măsură, bazinul va fi dedicat sportului de masă, dar şi performanţei. Clujenii merită o astfel de infrastructură şi sunt convins că vor practica înotul.

Vor exista gradene pentru 1.000 de spectatori, iar lucrările sunt prognozate a se finaliza la finalul lui 2025. Acest bazin va purta numele lui David Popovici, ca o formă de respect pentru reuşitele lui, pentru România”, a declarat Emil Boc.

Potrivit proiectului, complexul de nataţie care va fi situat în zona Borhaci va include un bazin olimpic de înot de 50 X 25 metri, un bazin olimpic de sărituri de 25 X 12 metri, un bazin de iniţiere şi trei bazine de jacuzzi.

Fondurile necesare construcţiei provin de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, potrivit primarului Emil Boc.

Campionul olimpic David Popovici îşi doreşte ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport. Popovici a precizat că trebuie mai multe investiţii pentru sport şi a adăugat că el îşi va face partea în acest sens. El a transmis un mesaj pentru politicieni, subliniind că pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să se investească mai mult în sport.

”Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, iar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele.

Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune.

Ok, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile olimpice, dar eu în timpul iernii când e frig la Lia Manoliu se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că bazinul din interior de la Lia Manoliu. Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine şi alte arene”, a afirmat Popovici la zona mixtă, după bronzul de la 100 metri liber.

”Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile olimpice în primul rând. Acum am venit trei oameni calificaţi cu înotul.

Sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor De ce să nu avem mai mulţi olimpici?

Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur.

Sigur, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a afirmat tânărul de 19 ani.

Ulterior, presa a relatat despre situaţia mai multor bazine din Bucureşti şi din ţară. Rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, a anunţat că redepune un proiect privind construcţia unui bazin de înot în zona Grozăveşti.

”Noi, la Universitatea din Bucureşti, avem de peste 10 ani un proiect de constructie a unui bazin de înot în Grozăveşti, în locul parcării din faţa căminelor; l-am depus spre finanţare de atunci şi a rămas 10 ani pe lista de aşteptare; ni s-a spus că în Bucureşti mai sunt bazine de înot (unde??!), aşa că trebuie să se mai construiască şi în ţară (deh, interese politice locale şi regionale!).

Pentru că nu s-a găsit finanţare timp de 10 ani am retras şi am refăcut proiectul şi îl avem acum din nou pregătit 100%, cu toate aprobările necesare pentru a fi depus din nou spre finanţare. Costă 6 milioane de euro. Probabil, după licitaţie, va mai scădea suma.

Este mult? Oare, merită cei 33.000 de studenţi care au ore de sport obligatorii, sutele de campioni naţionali la diverse sporturi şi cei 4 bursieri speciali ai UB care sunt medaliaţi la competiţii de înot europene, mondiale sau olimpice (inclusiv David) un astfel de bazin?”, a scris Preda pe Facebook, amintind că David Popovici reîncepe din toamnă cursurile la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti.

”Nu se poate ca universitatea la care învaţă un campion olimpic de înot excepţional să nu aibă un bazin de înot! Vom construi acel bazin chiar dacă autorităţile publice vor rămâne în continuare indiferente la solicitările noastre. Dacă instituţiile publice nu ne vor sprijini, ne vom asuma noi costurile construcţiei.

Nu va fi uşor, dar vom economisi la alte capitole, vom atrage sponsorizări şi vom intra în normalitate cu forţele proprii ale Universităţii. Doar aşa putem să răsplătim excepţionalitatea lui David Popovici, să ne merităm asocierea cu el şi să le dăm în continuare motive lui David şi altor performeri în sport sau în cercetare să rămână acasă, în România, şi să inspire şi alţi tineri să facă la fel”, a susţinut Preda.

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat joi, despre condiţiile în care se antrenează David Popovici, că ea este ministru al Tineretului, nu preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, şi a precizat că trebuie identificate soluţii ca sportivii de performanţă să beneficieze de o susţinere adecvată.

Tot joi, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că, într-adevăr, în Bucureşti nu este un bazin de înot care să îndeplinească cerinţele şi nici o sală polivalentă. El a precizat că Bucureştiul merită mai mult şi acest lucru poate fi discutat cu primarul Nicuşor Dan, astfel încât să treacă pe lista de priorităţi dezvoltarea unor astfel de proiecte.

Afla mai multe despre: david popovicijocurile olimpiceinot 

viewscnt
Articole similare