Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Fanul care l-a lovit cu capul în figură pe un fotbalist de la Sheffield United şi-a aflat pedeapsa! Decizia luată de instanţă

VIDEO | Fanul care l-a lovit cu capul în figură pe un fotbalist de la Sheffield United şi-a aflat pedeapsa! Decizia luată de instanţă

Fotbal

Comentarii

Billy Sharp, jucător al echipei Sheffield United, a fost lovit violent cu capul în figură, după meciul disputat în deplasare cu Nottingham Forest, în manşa a doua a semifinalelor barajului de promovare în Premier League. Joi, acesta şi-a aflat pedeapsa.

Fanul echipei Nottingham Forest care l-a lovit cu capul în figură pe căpitanul echipei Sheffield United, Billy Sharp, a primit o pedeapsă de 24 de săptămâni de închisoare, informează BBC.

Joi, în faţa instanţei Tribunalului din Nottingham, Robert Biggs, în vârstă de 30 de ani, a pledat vinovat de agresiune cu vătămări corporale şi a fost închis pentru 24 de săptămâni.

Suporterul din Ilkeston, Derbyshire, a fost obligat să plătească o despăgubire de 500 de lire sterline (590 de euro) lui Sharp şi 128 de lire sterline (150 de euro) cheltuielile de judecată.

Fanul care l-a lovit cu capul în figură pe un fotbalist de la Sheffield United şi-a aflat pedeapsa

De asemenea, el a primit un ordin de interzicere a accesului pe stadioane timp de doi ani. O acuzaţie separată, de intrare ilegală pe suprafaţa de joc, a fost retrasă.

Billy Sharp, jucător al echipei Sheffield United, a fost lovit violent cu capul în figură, după meciul disputat în deplasare cu Nottingham Forest, în manşa a doua a semifinalelor barajului de promovare în Premier League.

Nottingham Forest a obţinut, marţi, calificarea în finala de pe Stadionul Wembley după executarea loviturilor de departajare.

Fanii lui Nottingham au invadat terenul, iar unul dintre aceştia a comis un gest brutal asupra unui fotbalist al oaspeţilor, fost jucător la Forest un sezon, care urmărea de la marginea suprafeţei de joc bucuria gazdelor.

Suporterul a venit în alergare şi i-a aplicat un cap în figură lui Sharp, care s-a prăbuşit la pământ în urma şocului.

Potrivit grupării din Sheffield, Sharp a fost umplut de sânge de lovitura primită.

În urma incidentului de pe City Ground, o anchetă a fost declanşată rapid, iar poliţia din Nottinghamshire a anunţat că a reţinut agresorul.

Afla mai multe despre: billy sharp 

viewscnt
Articole similare