Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Petrolul 0-0 Rapid. Atmosferă fantastică, nervi mulţi, fotbal puţin. Giuleştenii, cinci meciuri consecutive fără victorie în Superligă

VIDEO | Petrolul 0-0 Rapid. Atmosferă fantastică, nervi mulţi, fotbal puţin. Giuleştenii, cinci meciuri consecutive fără victorie în Superligă

Superliga

Comentarii

Petrolul şi Rapid au remizat, scor 0-0, în derby-ul etapei cu numărul 20 din Superligă.

VIDEO | Petrolul - Rapid 0-0

Min 90+7. Meciul s-a terminat, scor 0-0.

Min 90+1. Ocazie pentru Petrolul! Horaţiu Moldovan are o nouă intervenţie fantastică.

Min 81. Paul Papp vede al doilea galben şi este eliminat! S-a restabilit echilibrul numeric.

Min 60. Ocazie uriaşă pentru Petrolul! Grozav nu reuşeşte nici de această dată să deschidă scorul.

Min 52. Ocazie mare pentru Petrolul! Albu respinge şutul lui Musi din cinci metri.

Min 45+4. Cea mai mare ocazie a primei reprize! Braun loveşte bara.

Min 45+2. Gol anulat pentru Petrolul! Doua înscrie, însă reuşita este anulată pentru fault la portar.

Min 34. Ocazie pentru Petrolul! Moldovan respinge fabulos şutul lui Jair din lovitură liberă.

Min 12. Ocazie pentru Petrolul! Iacob deviază în corner şutul lui Gicu Grozav.

Min 8. Meciul este întrerupt din cauza spectacolului pirotehnic făcut de cele două galerii.

Min 6. Roşu pentru Rapid! Andrei Borza îl faultează extrem de dur pe Diomande şi este eliminat de centralul Viorel Cojocaru.

Min 1. A început ”Primvs Derby”! Atmosferă foarte frumoasă la Ploieşti.

Echipele de start:

  • Petrolul: Zima - Papp, Meijers, Huja - Doua, Diomande, Jair, Musi, Ţicu - G. Grozav, Omrani 
  • Rezerve: Eşanu - Garutti, D. Radu, Dumitriu, Seto, Jefferson, Rădulescu, I. Răducan, M. Roman II 
  • Rapid: H. Moldovan - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza - Al. Albu, I. Cristea, Oaidă - Cîrjan, B. Valle, Papeau 
  • Rezerve: Drăghia - Dr. Grigore, El Sawy, Pănoiu, Funsho, Al. Ioniţă II, Tsoumou, Al. Stan, Soni 

 

Ploieştenii vor în play-off, echipa antrenată de Florin Pîrvu la două puncte de zona primelor şase echipe iar o victorie împotriva rivalilor de la Rapid i-ar duce la doar două puncte în spatele giuleştenilor.

26 de puncte în 19 etape sunt cifrele Petrolului în acest sezon. În ultima etapă a fost întreruptă seria de nouă meciuri fără înfrângere a ploieştenilor. Campioana României, Farul Constanţa s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1. Farul şi-a depăşit astfel o contracandidată la play-off, în clasament.

Petrolul a avut parte de şase rezultate identice în cadrul seriei de nouă meciuri fără înfrângere. 0-0 cu Voluntari, U Cluj, Sepsi, UTA Arad, FC Hermannstadt şi Poli Iaşi.

Cristiano Bergodi îşi începe "dubla" crucială pentru a-şi păstra locul pe banca Rapidului. Italianul a primit un ultimatum, patru puncte din ultimele două etape ale anului. Deplasări cu Petrolul şi cu Farul sunt meciurile rapidiştilor rămase în 2023.

În ultima etapă, Rapid a fost învinsă de FC Voluntari, pe Giuleşti, cu scorul de 2-1. Rapid este la al patrulea meci fără victorie, ultimul rezultat pozitiv a fost chiar victoria de pe Arena Naţională, cu rivalii de la FCSB, scor 2-1. În acest timp, Rapid a fost eliminată şi din Cupa României, după un egal, scor 0-0, împotriva celor de la CFR Cluj.

"Primvs Derby" a ajuns la episodul cu numărul 82 în principala competiţie internă. Până în prezent, bucureştenii şi-au trecut în cont 37 de victorii, ploieştenii s-au impus de 22 de ori, iar alte 22 de partide s-au terminat la egalitate.

Afla mai multe despre: petrolulrapidcristiano bergodisuperliga 

viewscnt
Articole similare