Raul Rusescu s-a transferat în vara lui 2021 în Serie D, la Lamezia Terme.
În vara lui 2021, Raul Rusescu a luat o decizie surprinzătoarea cu privire la cariera sa. Deşi avea o ofertă de la FC Voluntari, fostul internaţional român a ales să plece în Italia.
Nu doar că românul a luat drumul Italiei, dar s-a transferat în Serie D, jucând la un nivel foarte apropiat de cel de amatori.
Totuşi, pe Rusescu nu îl interesează, iar fostul atacant de la Urziceni, FCSB sau Sevilla se distrează de minune la Lamezia Terme.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Românul este vedeta echipei, fiind jucătorul care a jucat la cel mai înalt nivel în carieră. În ultima etapă din campionat, în al nouălea meci al lui Rusescu, fostul ”tricolor” a reuşit să marcheze al doilea gol pentru club.
Cu numărul 10 pe tricou, atacantul a reuşit să puncteze cu un demivoleu senzaţional, care a lovit transversala înainte de a intra în poartă.
Golul său a adus toate punctele celor de la Lamezia Terme, iar echipa a urcat pe poziţia a treia a grupei I din Serie D, graţie victoriei 1-0 adusă de Rusescu.
Raul Rusescu se distrează de minune în Italia
În continuare cotat la 200.000 de euro de transfermarkt.com, Raul Rusescu este cel mai valoros fotbalist nu doar din lotul Lameziei Terme, dar din întreaga grupă din Serie D în care evoluează formaţia sa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Un fotbalist extraordinar, cu calităţi tehnice deosebite. A jucat la echipe de renume european, precum Steaua Bucureşti (n.r. FCSB), Sevilla, Sporting Braga sau Osmanlispor.
A fost golgeterul României şi a cucerit trei titluri de campion în Liga 1”, transmiţea Lamezia la venirea lui Rusescu.
"Sosirea unui fotbalist atât de talentat va aduce o contribuţie importantă şi ne va ajuta la îndeplinirea obiectivelor.
Tot oraşul salută această mutare, suntem uniţi în culorile galben şi albastru", puncta şi preşedintele Felice Saladini.
Pentru echipa naţională a României, Raul Rusescu a reuşit să însumeze nouă apariţii, marcând, din păcate, un singur gol.
- Citește și
- VIDEO | Senzaţional! Înlocuitorul lui Vlahovic nu s-a putut abţine. S-a ”îndrăgostit” de ofiţerul de presă al Fiorentinei, Rossella Petrillo. Imaginile au ajuns virale
- Fotbalistul crescut de Manchester United care visează să ajungă la echipa naţională a României: ”Normal că mă gândesc la asta”
- Marius Şumudică şi-a decis următoarea destinaţie: ”Au un loc special în inima mea, sper că drumurile noastre se vor întâlni”
Afla mai multe despre: raul rusescu