Duminică seara, Dinamo a suferit prima retrogradare din istoria de 74 de ani a clubului, după ce a fost învinsă, în dublă manşă, de U Cluj, scor 1-3. După 0-2 în tur, ”câinii” nu au putut întoarce scorul în Ştefan cel Mare.
Dinamo a suferit prima retrogradare din ilustra istorie de 74 de ani a clubului, după ce a fost învinsă de U Cluj în barajul de promovare / menţinere.
Managementul defectuos şi problemele din spatele culiselor de la Dinamo şi-au spus în final cuvântul, după câţiva ani în care ”câinii” s-au zbătut în subsolul clasamentului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbaliştii aflaţi în prezent la echipă vor rămâne în istorie, dar numai din motive ”greşite”, şi vor fi nevoiţi să trăiească cu această ruşine pentru tot restul vieţii.
După ce au ameninţat că vor ataca jucătorii dacă chiar retrogrează, fanii lui Dinamo nu au mai reacţionat atât de rău, dar câţiva dintre aceştia şi-au expirmat răspicat durerea.
Un suporter, aflat în jurul stadionului după încheierea meciului, a fost filmat după soldarea retrogradării cum îi certa pe jucători.
Disperat, fanul i-a făcut praf pe aceştia pentru că au retrogradat echipa pe care o susţine încă din copilărie, amintindu-le acestora că jucători precum Hîldan sau Ekeng au oferit sacrificiul suprem pentru club.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Alţii au murit pe terenul ăla!”, ”Jegurilor!”, ”Am crescut aici!”, a strigat fanul, distrus după retrogradarea echipei.
- Citește și
- Şapte jucători, OUT de la Universitatea Craiova! Dan Nistor, printre fotbaliştii de pe lista neagră a conducerii oltene
- Dennis Man, dorit de mai multe echipe din Serie A! Decizia luată de Parma în privinţa internaţionalului român
- Emil Săndoi, OUT de la Chindia! Un fost antrenor de la FCSB e favorit să îi ia locul
Afla mai multe despre: dinamo