You are here:

Emil Săndoi, OUT de la Chindia! Fostul antrenor de la FCSB îi ia locul

Emil Săndoi, OUT de la Chindia! Fostul antrenor de la FCSB îi ia locul

Chindia Targoviste

Comentarii

La doar o zi după ce a salvat-o pe Chindia Târgovişte de la retrogradare, deşi marele merit este mai degrabă al portarului Căbuz, Emil Săndoi a anunţat că are şanse minime să mai continue la Târgovişte în condiţiile actuale.

Chindia Târgovişte a trăit periculos returul barajului de promovare / menţinere, după ce a pierdut prima manşă, scor 1-2.

Elevii lui Emil Săndoi au ezitat să rişte prea mult pe parcrusul meciului, deşi erau conduşi la general, motiv pentru care scorul încă era 0-0 pe final de meci la Ploieşti.

Târgoviştenii au fost salvaţi de lovitura de cap a lui Chamed, venită în ultimele minute, în urma unui corner.

Golul internaţionalului din Insulele Comore au trimis partida în prelungiri, înainte ca portarul Căbuz să apere două dintre cele trei lovituri de departajare ale iflovenilor, odată ce meciul ajunsese la penalty-uri.

Jucătorii Chindiei s-au descătuşat în urma victoriei şi au anunţat că vor face eforturi pentru ca situaţia prin care au trecut să nu se repete şi sezonul viitor.

Emil Săndoi dăduse anterior de înţeles că a semnat prelunigirea şi va continua la club, dar relaţia dintre acesta şi conducere s-a deteriorat, iar tehnicianul a afirmat că are şanse mici să continue la echipă.

Emil Săndoi, OUT de la Chindia! Un fost antrenor de la FCSB e favorit să îi ia locul

Chindia nu mi-a făcut până acum nicio ofertă de prelungire. Şi dacă ar face-o, n-aş accepta să mai continui decât în anumite condiţii foarte clare.

Nu discut aici despre bani, ci mă refer la posibilitatea construirii unui lot mai puternic. Să avem o perspectivă serioasă”, a declarat Emil Săndoi, pentru Playsport.

Aşadar, conducerea Chindiei ia în calcul mai multe variante pentru înlocuirea tehnicianului care a stat pe banca echipei ultimii doi ani.

Conform sursei citate, favorit să îi ia locul este fostul antrenor de la Dinamo, FCSB sau Gaz Metan, Mihai Teja.

Liber de contract din septembrie, după plecarea de la Mediaş, antrenorul de 43 de ani ar fi prima variantă pentru înlocuirea lui Emil Săndoi, dar susţine că nu a fost contactat de nimeni deocamdată.

Nu am discutat cu absolut nimeni”, a spus Mihai Teja.

Afla mai multe despre: emil săndoi 

viewscnt
Articole similare