You are here:

Vlad Chiricheş, revenire mai rapidă decât se anticipa. Verdictul oficial al medicilor, după accidentarea suferită la Cremonese

Vlad Chiricheş, revenire mai rapidă decât se anticipa. Verdictul oficial al medicilor, după accidentarea suferită la Cremonese

Stranieri

Comentarii

Vlad Chiricheş (33 de ani) a primit verdictul medicilor după accidentarea suferită la Cremonese. Clubul a postat un comunicat, iar românul ar putea reveni pe gazon mai repede decât se anticipa iniţial.

Vlad Chiricheş s-a accidentat în partida disputată contra lui Sassuolo, pierdută de Cremonese, scor 2-3, în etapa a 25-a din Serie A.

Fundaşul român s-a întins pe gazon şi a acuzat probleme musculare, după un duel cu Andrea Pinamonti, atacantul împrumutat de Inter la Sassuolo. El nu a mai putut continua partida, fiind schimbat după numai 35 de minute.

Vlad Chiricheş a efectuat un RMN, iar rezultatul n-a fost deloc pe placul fotbalistului. Fundaşul român a suferit o ruptură musculară, astfel că nu va evolua în meciurile naţionalei României din această lună.

Deşi diagnosticul iniţial al accidentării era că apărătorul central ar fi suferit o ruptură musculară, care l-ar fi putut împiedica să evolueze în meciurile naţionalei României de la sfâşritul aceastei luni, Chiricheş a primit verdictul oficial al medicilor de la Cremonese.

Vlad Chiricheş, revenire mai rapidă decât se anticipa. Verdictul oficial al medicilor, după accidentarea suferită la Cremonese

Într-un comunicat oficial, clubul din Cremona a anunţat că Vlad Chiricheş a fost supus mai multor teste medicale, pentru a se identifica problema, iar aceasta s-a dovedit a fi o leziune musculară de primul grad.

În cazul de faţă, jucătorul a început deja procesul de recuperare şi ar putea chiar reveni pe teren, în cel mai bun caz, în maxim două săptămâni. Ceea ce înseamnă că ar putea fi în lot pentru meciurile echipei naţionale cu Andorra şi Belarus, primele din preliminariile pentru EURO 2024.

”Vlad Chiricheş, în ultimele câteva ore, a fost supus mai multor investigaţii, pentru ca ulterior să se dovească faptul că are o leziune la adductori, de primul grad. Jucătorul a început deja o recuperarea personalizată”, se arată în comunicatul oficial emis de clubul Cremonese.

Este a treia accidentare din acest sezon suferită de român, după cea din meciul cu Lazio, din luna septembrie, şi cea din urmă cu trei săptămâni, care l-a ţinut în afara lotului pentru meciul pe care gruparea din Cremona l-a încheiat la egalitate pe terenul lui Torino, scor 2-2.

Afla mai multe despre: chirichesstranieriechipa nationala 

viewscnt
Articole similare