Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

A fost convocat de România, dar ar fi vrut să joace pentru Ungaria: ”Este o situaţie foarte dificilă”. Marco Rossi a recunoscut că-l vrea la naţională

A fost convocat de România, dar ar fi vrut să joace pentru Ungaria: ”Este o situaţie foarte dificilă”. Marco Rossi a recunoscut că-l vrea la naţionalăgalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Un jucător convocat la naţionala de tineret a României a lăsat de înţeles că şi-ar fi dorit să joace pentru Ungaria.

Marius Corbu a fost convocat din nou la naţionala de tineret a României, pentru care până acum a adunat 3 prezenţe.

Însă mijlocaşul de 20 de ani, care joacă pentru Academia Puşkaş, lasă de înţeles că şi-ar fi dorit să joace pentru naţionala Ungariei.

A fost convocat de România, dar şi-ar fi dorit să joace pentru Ungaria: ”Din păcate, nu s-a putut”

Marius Corbu s-a născut în România, în localitatea Căldăreşti, judeţul Bacău, sat care înainte de Primul Război Mondial făcea parte din Austro-Ungaria.

Este motivul pentru care aici există o comunitate însemnată de maghiari. În ciuda numelui, Marius Corbu provine dintr-o familie mixtă.

El şi-a făcut junioratul la Csikszereda, dar, în ianuarie 2020, când avea doar 17 ani, el a plecat să joace în Ungaria în cadrul unui parteneriat dintre echipa din Miercurea Ciuc şi Academia Puşkaş.

Din vara lui 2020, Marius Corbu face parte din echipa de seniori a Academiei Puşkaş şi este unul dintre cei mai interesanţi jucători din generaţia sa.

Cei de la FRF s-au mişcat însă repede şi l-au convocat la naţionalele U19 şi U21, după ce şi Ungaria îl avea în vedere.

Acum, într-o declaraţie pentru presa maghiară, Marius Corbu lasă de înţeles că i-ar fi plăcut să joace pentru naţionala Ungariei.

”M-au căutat de la naţională, nu Marco Rossi personal, ci staff-ul naţionalei Ungariei. Ei au spus că vor să lucreze cu mine şi că vor încearca totul pentru a face posibil acest lucru.

Din păcate, nu s-a putut. Este o situaţie foarte dificilă, dar sunt şi fericit pentru că înseamnă că fac ceva bine. Sunt foarte tânăr, în fotbal totul se poate schimba de la o zi la alte.

Dacă nu profit de aceste şanse, atunci s-ar putea să-mi fie rău”, a declarat Marius Corbu, citat de m4sport.hu.

Iniţial, Marius Corbu făcea parte din lotul lărgit al naţionalei de seniori a Românie, dar până la urmă a fost lăsat să joace pentru U21.

Selecţionerul Ungariei: ”L-am urmărit special”

Conform regulamentului FIFA, Marius Corbu - care este cetăţean român - ar fi trebuit să joace timp de 5 ani consecutivi în Ungaria, timp în care n-ar fi trebuit să onoreze nicio convocare din partea României.

Practic, Marius Corbu ar fi trebuit să mai stea încă 3 ani în Ungaria pentru a fi eligibil pentru naţionala condusă de Marco Rossi.

De altfel, într-un interviu exclusiv pentru Orange Sport, Marco Rossi a recunoscut că Marius Corbu i-a atras atenţia şi că l-ar fi vrut la naţionala Ungariei:

”L-am urmărit în special pe Marius Corbu, jucătorul celor de la Akademia Puskas”, a recunoscut Maco Rossi.

Afla mai multe despre: marius corbu 

viewscnt
Articole similare