Surpriză mare în Cupa Italiei. Campioana AC Milan a fost eliminată din faza optimilor după un meci cu Torino, care a avut o desfăşurare halucinantă. Ciprian Tătăruşanu (36 de ani) a fost integralist la milanezi şi a avut printre cele mai bune prestaţii de la echipa lui Stefano Pioli.
AC Milan, eliminată din Cupa Italiei, după un meci de coşmar. Tătăruşanu, integralist. Ce impresie a lăsat portarul român
AC Milan a fost eliminată, miercuri, în optimile Cupei Italiei, fiind învinsă de Torino, scor 0-1, după prelungiri.
A fost unul dintre acele partide în care oricâte ocazii are echipa favorită, mingea pur şi simplu nu vrea să intre în poartă.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui AC Milan. Campioana Italiei a avut peste 30 de şuturi la poartă şi opt pe spaţiul porţii, a lovit bara şi alte oportunităţi de a marca, inclusiv situaţii unu la unu cu portarul advers, dar s-a recunoscut învinsă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unicul gol al meciului a fost marcat de oaspecţii de la Torino, prin Adopo, în minutul 114. Torinezii au avut un jucător eliminat, pe Djidji, în minutul 70.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În sferturi, Torino va evolua cu învingătoarea meciului dintre Sampdoria şi Fiorentina.
În acest meci, Ciprian Tătăruşanu a fost integralist la Milan, iar, la final, presa din Italia a făcut caracterizarea prestaţiei portarului român, pe care nu l-a găsit vinovat pentru golul încasat de milanezi.
”A fost puţin ocupat. Nu a putut face nimic la golul lui Adopo”, au scris jurnaliştii italieni de la Tuttomercatoweb, care i-au acordat nota şase pentru evoluţia din meciul cu Torino.
Doar mijlocaşul Sandro Tonali a primit o notă mai mare decât portarul român, respectiv 6,5.
- Citește și
- VIDEO | PSG, victorie în Ligue 1. Messi, crucial pentru campioana Franţei, la primul meci după ce a cucerit titlul mondial
- Surpriză uriaşă în Cupa Ligii Angliei. Southampton a eliminat-o pe Manchester City şi s-a calificat în semifinale, Nottingham Forest a trecut şi ea de Wolves
- Real Madrid s-a calificat în finala Supercupei Spaniei. Echipa lui Ancelotti s-a impus la loviturile de departajare în faţa Valenciei
Afla mai multe despre: ac milan, tatarusanu