You are here:

”Acum 3-4 luni nu jucam deloc”, iar acum vrea să fie indispensabil la echipa naţională: ”Contează enorm încrederea primită de la Edi Iordănescu”

”Acum 3-4 luni nu jucam deloc”, iar acum vrea să fie indispensabil la echipa naţională: ”Contează enorm încrederea primită de la Edi Iordănescu”

Echipa națională

Comentarii

Unul dintre jucătorii convocaţi de Edi Iordănescu abia aşteaptă să joace din nou în tricoul echipei naţionale.

Edi Iordănescu a convocat o listă de 27 de jucători pentru jocurile ecnipei naţionale cu Finlanda şi Bosnia.

Unul dintre aceştia este şi Tudor Băluţă, fotbalistul reinventat de Gică Hagi la Farul, echipă de la care a mai fost selecţionat Denis Alibec.

Întors la începutul sezonului la Farul, Băluţă a început să joace şi să o facă foarte bine. Sub comanda ”Regelui”, mijlocaşul defensiv este pe drumul spre forma care i-a adus transferul la Brighton în ianuarie 2019, pentru trei milioane de euro.

În nouă apariţii în actualul sezon, Tudor Băluţă a jucat nouă meciuri, marcând un gol şi pasând decisiv de două ori.

”Acum 3-4 luni nu jucam deloc”, iar acum vrea să fie indispensabil la echipa naţională

Astfel, convocarea la echipa naţională a venit cumva firesc. Ultimul joc pentru tricolori a fost noiembrie 2019, când a bifat câte 90 de minute în eşecurile cu Spania şi Suedia, din preliminariile pentru Euro 2020.

La aproape trei ani distanţă, jucătorul lui Hagi are şansa să evolueze din nou la echipa naţională şi nu concepe paşi greşiţi în ”dubla” cu Finlanda şi Bosnia.

”Contează enorm încrederea primită de la Edi Iordănescu. De unde acum trei-patru luni nu jucam deloc, la a fi înapoi la naţională, evident că e un pas important, însă nu înseamnă nimic, dacă eu nu îmi voi aduce aportul în jocul naţionalei.

Ne dorim să facem rezultate, de asta venim aici, asta ne dorim. Să reprezentăm România cât mai bine şi să câştigăm”, a declarat Băluţă, pentru as.ro.

Afla mai multe despre: tudor balutaechipa nationala 

viewscnt
Articole similare