Unul dintre cei mai talentaţi jucători de la Dinamo a decis să îşi încheie prematur cariera de fotbalist. Pe numele său, Claudiu Stan (21 de ani pe 25 septembrie) a lansat acuzaţii grave la adresa ”câinilor” şi a explicat ce se întâmplă în cadrul clubului bucureştean.
Claudiu Stan, unul dintre cei mai promiţători jucători crescuţi de Dinamo, a debutat la echipa mare sezonul trecut, înt-un eşec cu Farul (0-2) din decembrie 2021.
Totuşi, jucătorul a decis să pună capăt carierei de fotbalist profesionat la nici 21 de ani împliniţi, nemulţumit fiind de cum a fost tratat de conducerea alb-roşilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adio, Dinamo! Unul dintre cei mai buni juniori a renunţat la carieră la doar 20 de ani
Claudiu Stan a făcut mărturisiri ”picante” despre ce se întâmplă la Dinamo şi cum clubul nu îl ajuta deloc financiar măcar ca să ajungă la antrenamentele de la baza sportivă de la Săftica.
”Am făcut pregătirea de vară cu ei, doar că voiau să ajung la Săftica cu 2.000 de lei (n.r. salariu), iar eu cheltuiam pe transport 2.500 de lei şi nu au vrut să mă ajute. Am vrut să renunţ la masa credală, unde am patru mii de euro, că am avut 7-8 luni restanţă!
Dar bine că se aduc jucători de Liga 5 pe salarii de 5.000 de euro, mult mai slabi. Plus de asta, sunt interese foarte mari acolo! De asta a ajuns Dinamo unde e, pentru că cei mai buni juniori de la Dinamo au fost daţi la o parte.
Am fost de patru-cinci ori la club cu toată familia, să le spunem situaţia, să le spunem că nu ne descurcăm. Şi mi-au au spus sa îmi găsesc în altă parte. Dar împrumut, nu m-au lăsat liber.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cei de acolo şi-au pierdut toţi copiii talentaţi, pe toţi i-au pierdut! Pentru că sunt oameni în staff care nu îmi vor binele.
Nu mai spun că, atunci când am fost accidentat, a trebuit să-mi suport singur toate cheltuielile, chiar dacă în contract scrie că este obligaţia lor. Cinci mii de lei am cheltuit pentru recuperări la genunchi, asta din cauza sinteticului de la juniori!”
Conducerea s-a purtat foarte urât cu noi. Am fost de patru-cinci ori la club, dar ne-au expediat. La Dinamo, trebuie să ai bani să joci! Nu faci bani din fotbal la Dinamo”, a mărturisit Claudiu Stan, pentru Gsp.
În momentul de faţă, după şapte etape disputate în Liga 2, Dinamo se situează pe locul 16, cu doar şase puncte.
- Citește și
- "Asta este una din problemele cele mai mari ale naţionalei". Aspectul pe care Edi Iordănescu nu-l poate controla: "Asta nu-mi dă pace"
- Dan Petrescu a izbucnit în direct! Ce l-a scos din sărite pe ”Bursuc”: ”Ce întrebare e asta? Nu e corectă” | VIDEO EXCLUSIV
- Următoarea destinaţie a lui Dan Petrescu după CFR Cluj? ”Poate vine o echipă de acolo, plăteşte clauza şi mă ia”. Nedumerirea antrenorului: ”Nu ştiu de ce s-a făcut aşa mare scandal” | EXCLUSIV