Adrian Mititelu Jr. a tras concluziile după derby-ul pierdut de FCU Craiova 1948, 1-2 contra echipei patronate de Mihai Rotaru.
”Thriller-ul” din Giuleşti încă lasă urme în Bănie. Mititelu Jr: ”Un meci poate schimba soarta unui campionat”
Fiul lui Adrian Mititelu a fost foarte supărat după înfrângerea din derby şi a declarat că declinul echipei sale a început odată cu înfrângerea cu Rapid de la începutul acestui an, în care oltenii au condus cu 3-1 până în minutul 75, însă a pierdut dramatic partida în prelungiri.
”Trebuie să ne dăm un reset astăzi. Este o mare dezamăgire că am pierdut, ţinând cont că până la golul marcat de CSU am dominat meciul. Trebuie să strângem rândurile. Trebuie să fim optimişti şi să abordăm cu o altă atitudine, pentru că nu se mai poate. Este deja al nu ştiu câtelea meci în care pierdem şi Craiova trebuie să revină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. - Ce anume a făcut să ajungeţi în această situaţie?) Este de neimaginat, ţinând cont că înaintea meciului cu Rapid eram la trei puncte de locul cinci şi am fost la un pas să câştigăm. Un meci poate schimba soarta unui campionat.
Echipa a arătat foarte bine astăzi. Am pierdut meciul în baza unei greşeli personale a fundaşului dreapta şi după un corner la care, ori portarul nu a ieşit bine, ori Baeten nu a fost atent. Am dominat echipa care este pe locul 4 în Liga 1.
(n.r. Achim a spus că sunt probleme fizice) Din ce am observat eu, în repriza a doua echipa cade fizic. Cred că este şi o problemă psihică, nu neapărat fizică. Începe un nou campionat pentru noi”, a spus Adrian Mititelu Jr.
FCU Craiova 1948 ocupă în acest moment prima poziţie de baraj şi va începe play-out-ul cu 16 punct. Următoarea partidă a oltenilor va fi la Ploieşti, contra Petrolului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Accidentarea care îi dă bătăi de cap lui Edi Iordănescu! Jucătorul de naţională ar putea fi OUT pentru Euro: ”Cred că are ruptură”
- VIDEO | Reporterii l-au confruntat în direct pe Nicolo Napoli! I-au arătat cum i-a jignit pe conducătorii de la FCU Craiova: „Nu cred că am fost eu!"
- Ce a declarat Ivaylo Petev după derby-ul cu FCU Craiova 1948: ”Aceste meciuri nu trebuie jucate, trebuie câştigate”
- Alex Mitriţă, în formă şi la interviu după FCU Craiova - Universitatea Craiova 1-2: „Vreau la echipa naţională! Voi merge cu inima deschisă”
- VIDEO | Meci spectaculos în Six Nations! Franţa a învins la scor Ţara Galilor, în penultima etapă. Ce se poate întâmpla în ultima rundă
Afla mai multe despre: adrian mititelu jr, fcu craiova 1948, universitatea craiova