Într-un răspuns oficial adresat suporterilor Stelei, MApN a încercat să explice demersurile pe care le face pentru ca Steaua să obţină dreptul de promovare.
Steaua a intrat în al doilea sezon de Liga 2 şi nici acum nu are drept de promovare. Situaţia a produs indignare mai ales în rândul suporterilor.
Până acum, şefii clubului au lăsat de înţeles că n-au soluţii pentru această situaţie să se rezolve. Ar însemna încă un an în care Steaua joacă în Liga 2 fără să aibă vreun obiectiv de performanţă.
Ce spune MApN despre dreptul Stelei de a promova
Steaua a ajuns într-un punct care pare fără ieşire. Deoarece este club care aparţine de MApN, deci departamental, echipa nu are dreptul să promoveze în Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acest lucru este interzis de Legea Sportului, deşi, paradoxal, Steaua are dreptul să joace în toate competiţiile, inclusiv în cele europene. Mai puţin în Liga 1.
Pagina de Facebook Glasul Armatei, care aparţine suporterilor, a publicat un răspuns oficial prin care MApN anunţă că solicită schimbarea Legii Sportului, astfel încât Stelei să i se permită accesul în Liga 1.
“Clubul Sportiv al Armatei STEAUA a luat cunoştinţă de cele transmise de UEFA către Asociaţia Steliştilor 1947, respectiv faptul că nicio regulă UEFA nu interzice participarea cluburilor deţinute de Stat (cluburi de drept public) în competiţiile europene – regulă ce am reamintit-o Federaţia Română de Fotbal, alături de reglementarea din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice: promovarea/retrogradarea se face cu respectarea articolului 70 din Statutul FRF - Dreptul unui club de a participa la campionatele naţionale depinde de meritul sportiv al acestuia.”
De aceea, principalele demersuri făcute de CSA Steaua au vizat modificarea Legii Sportului nr. 69/2000” – a transmis Ministerul Apărării Nationale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MApN informează că la nivelul ministerului “se întreprind toate demersurile necesare pentru ca echipa de fotbal a CSA STEAUA să revină pe prima scenă a fotbalului românesc”, iar în acest moment există demersuri privind “găsirea soluţiei optime pentru ca echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei STEAUA să evolueze în Liga 1”, notează cei de la Glasul Armatei.
- Citește și
- Daniel Opriţa, supărat după remiza cu Metaloglobus: ”Alte lucruri mă apasă, nu promovarea!”
- FOTO Probleme la Steaua - Metaloglobus! Un copil a fost rănit de o petarda aruncată din peluză
- Mâhnirea lui Mihai Iosif! De ce n-a mai fost pe Stadionul Rapid în ultima perioadă: "Nu am simţit. În nicio relaţie nu mai sunt cu cei care conduc" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: steaua