Darius Olaru (25 de ani) a ajuns unul dintre cei mai importanţi şi apreciaţi jucători de la FCSB, dar când era mic ţinea cu marea rivală, Dinamo.
Olaru, din dinamovist convins în căpitan la rivala FCSB
Darius Olaru este căpitanul şi golgheterul celor de la FCSB, liderul detaşat al campionatului României.
Dar începuturile sale în fotbal au fost total diferite. Mijlocaşul de 25 de ani a recunoscut că a ţinut cu Dinamo când era copil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ulterior, parcursul pe care l-a avut în cariera sportivă l-a făcut să nu mai fie dinamovist, ba chiar să nu mai ţină deloc cu marea rivală a FCSB-ului.
Olaru a precizat că acum iubeşte culorile roş-albastre, culorile echipei pe care o reprezintă din luna ianuarie a anului 2020.
”Când eram copil, când eram mic (n.r. a ţinut cu Dinamo). Însă m-am schimbat atât de mult când am venit aici, încât dintr-un dinamovist am ajuns să nu-i mai plac deloc!
Nu m-am gândit niciodată (n.r. că va ajunge căpitanul rivalei). Acum că sunt aici iubesc aceste culori şi sunt mândru că sunt căpitan al acestei echipe”, a declarat Olaru, conform Iamsport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Născut la Mediaş, Darius Olaru a început fotbalul la echipa locală, Gaz Metan, unde a debutat la prima formaţie în 2015, pe când avea doar 17 ani.
În ianuarie 2020, a făcut trecerea spre Bucureşti, Gigi Becali plătind 600.000 de euro pentru a-l aduce la FCSB.
Ajuns aici, mijlocaşul central a disputat 159 de meciuri, reuşind 28 de goluri şi 28 de pase decisive.
În actualul sezon, Olaru este golgheterul FCSB-ului, cu 10 reuşite în 21 de meciuri, după ce în stagiunea precedentă nu a marcat niciun gol.
În prezent, cota sa de piaţă este de 6,5 milioane de euro, conform Transfermarkt.com, cea mai mare din carieră.
- Citește și
- BREAKING | Horaţiu Moldovan, în Serie A! Momentul despărţirii de Rapid, tot mai aproape
- Concluzie dură după ultimul transfer făcut de FCSB: „Înseamnă că te-ai păcălit grosolan cu el!” | EXCLUSIV
- "Ce se întâmpla dacă Drăguşin ajungea la CFR, FCSB sau Craiova?". Verdict în privinţa celui mai scump fotbalist român din istorie
Afla mai multe despre: darius olaru, fcsb, dinamo, superliga