Ana Bogdan (30 de ani) a fost eliminată în primul tur al probei de dublu de la Roland Garros, alături de croato-americanca Bernarda Pera (28 de ani).
Ana Bogdan, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Roland Garros
Perechea Ana Bogdan/Bernarda Pera (România/SUA) a fost eliminată, miercuri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
Bogdan şi Pera au fost învinse de echipa Asia Muhammad/Giuliana Olmos (SUA/Mexic), cap de serie numărul 12, scor 7-6 (4), 6-4. Meciul a durat o oră şi 43 de minute.
Premiul pentru participarea în primul tur la dublu pe zgura de la Paris este de 17.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia jucătoarelor din România la Roland Garros, la proba de simplu
Tot în primul tur de la Roland Garros, la feminin, dar la simplu, România a pierdut două reprezentante. Atât Sorana Cîrstea, cât şi Ana Bogdan au fost eliminate.
Cîrstea a fost învinsă de de italianca Jasmine Paolini, locul 53 mondial, scor 7-5, 2-6, 6-2. Meciul a durat două ore şi 13 minute.
În schimb, Ana Bogdan a pierdut în faţa columbiencei Camilla Osorio, locul 86 mondial, venită pe tablou din postura de lucky-loser, scor 3-6, 6-3, 7-5, după două ore şi nouă minute.
România mai are o singură reprezentantă la simplu, pe Irina Begu, care a trecut în runda inaugurală de Anna Bondar, din Ungaria, numărul 104 mondial, scor 6-4, 6-2, într-o oră şi 39 de minute.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Aveţi în mine un admirator”. Eduard Novak, mesaj pentru Elisabeta Lipă după ce a fost ironizat public
- Comitetul Olimpic din Kosovo cere ca Novak Djokovic să fie sancţionat pentru mesajul politic de la Roland Garros
- Zi cu surprize la Roland Garros! Medvedev, eliminat în primul tur de locul 172 mondial. Campioana din 2021 pleacă acasă
Afla mai multe despre: ana bogdan, tenis, roland garros