You are here:

Andrei Raţiu, alături de starurile Europei! Românul, inclus în echipa săptămânii din primele cinci campionate europene

Andrei Raţiu, alături de starurile Europei! Românul, inclus în echipa săptămânii din primele cinci campionate europenegalerie foto

Stranieri

Comentarii

Andrei Raţiu, fundaşul dreapta român al celor de la Rayo Vallecano şi component important al echipei naţionale, a fost omul meciului în partida dintre Rayo Vallecano şi Osasuna, din La Liga.

Apărătorul lateral a înscris primul său gol în La Liga pentru Rayo Vallecano, în partida cu Osasuna. Fostul fotbalist al celor de la Villareal a înscris un gol din afara careului în repriza secundă a meciului de pe Vallecas.

Andrei Raţiu, cel mai bun pe poziţia sa în Europa, în etapa trecută

Prin golul înscris în minutul 66, cât şi prin prestaţia solidă pe plan defensiv, Andrei Raţiu şi-a câştigat un loc în echipa ideală a etapei din cele cinci campionate de top ale Europei.

Prestaţia internaţionalului român a fost notată cu 8,36, de către specialiştii de la Whoscored. Staruri ale fotbalului european precum Lamine Yamal, Matthijs De Ligt, Harry Kane şi Ademola Lookman au făcut parte din echipa săptămânii în primele campionate ale Europei.

Andrei Raţiu a primit a doua sa titularizare în noul sezon din La Liga. Înlocuitorul albanezului Ivan Balliu a demonstrat prin prestaţia sa din meciul cu Osasuna că merită să fie utilizat în mai multe partide, în acest sezon.

Afla mai multe despre: andrei ratiurayo vallecanola liga 

viewscnt
Articole similare