You are here:

Antrenorul de la RFS a numit cei doi jucători de la FCSB de care se teme. Ce îşi propune să obţină din partida de la Bucureşti: "Asta ne dorim"

Antrenorul de la RFS a numit cei doi jucători de la FCSB de care se teme. Ce îşi propune să obţină din partida de la Bucureşti: "Asta ne dorim"

UEFA Europa League

Comentarii

RFS este prima adversară a celor de la FCSB în noul sezon din UEFA Europa League.

Campioana Letoniei vine la Bucureşti pentru debutul în noul format al competiţiei. Favorită la partida de pe teren propriu, FCSB speră să obţină un succes la partida de pe Arena Naţională. Antrenorul letonilor, Viktors Morozs, a prefaţat partida de la Bucureşti, din care speră să obţină un rezultat pozitiv şi să lase o impresie cât mai bună.

Viktors Morozs: "Am venit să jucăm cu plăcere la Bucureşti"

"Pentru noi este foarte important să fim în această competiţie. Înţelegem cât de importantă şi cât de puternică este adversara noastră, are jucători foarte puternici, are experienţă în cupele europene, dar noi suntem pregătiţi. Vom face tot ce ne stă în putinţă, vom da tot ce avem mai bun pentru a câştiga

Trebuie să o luăm pas cu pas, acum întâlnim o echipă bună, nu putem să ne gândim acum la restul competiţiei. Am venit să jucăm cu plăcere la Bucureşti. Ştim ce joacă Steaua (n.r. FCSB), ştim că este periculoasă şi puternică.

Ştim de asemenea că nu ocupă un loc prea bun în campionatul intern, dar fotbalul este fotbal, niciun joc nu seamănă. Ne dorim să controlăm jocul este foarte important pentru noi.

FCSB are jucători buni, în special în atac, precum Băluţă sau Olaru. Sunt jucători cu experienţă. Echipa este foarte periculoasă, dar suntem pregătiţi pentru a-i înfrunta. Psihologia noastră, indiferent de situaţie sau de competiţie, este să dăm maximum în fiecare meci. Noi vrem să arătăm că putem da totul, asta e tot ce ne dorim. Trebuie să facem asta, apoi rezultatul nu depinde de noi", a spus Morozs.

FCSB o întâlneşte pe RFS joi, 26 septembrie, de la ora 22:00.

Afla mai multe despre: rfsfcsbuefa europa league 

viewscnt
Articole similare