Încă un jucător important din naţionala României ar putea fi subiectul unei mutări importante pe piaţa transferurilor în acest an.
Spania, populată de încă un jucător român? ”Ar fi ceva incredibil”
Gică Craioveanu a vorbit despre cel mai recent zvon cu privire la un transfer important al unui jucător român. LaLiga l-ar putea primi pe Marius Marin, care ar fi dorit de Sevilla, unul dintre cele mai titrate cluburi spaniole din acest secol.
Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani este la finalul contractului cu Pisa şi ar putea ajunge gratis la formaţia din Andaluzia. Ar fi al patrulea român din LaLiga, după Andrei Raţiu (Rayo Vallecano), Ionuţ Radu (Celta Vigo) şi Horaţiu Moldovan (Real Oviedo).
“Ar fi o mutare incredibilă pentru el, pentru fotbalul românesc, am avea din nou 3 jucători la nivel mare (n.r. în Spania) sau 4. Radu e titular, apără foarte bine, Raţiu este top.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Moldovan mai puţin la Oviedo, dacă ar veni şi Marius, la o echipă mare, o echipă pe care acum câţiva ani voiau să schimbe numele Europa League în FC Sevilla”, a spus Craioveanu, potrivit Antena Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marius Marin, cotat la trei milioane de euro, este la Pisa din 2018, iar contractul său expiră la finalul actualului sezon, în care a bifat 20 de partide în Serie A.
Totodată, internaţionalul român a adunat 265 de meciuri pentru echipa toscană, ceea ce îl face al treilea jucător ca număr de apariţii din istoria clubului, la doar una în spatele ocupantului locul doi în acest clasament.
- Citește și
- Cristiano Ronaldo îşi pregăteşte viaţa din afara terenului. Ce decizie a luat legendarul portughez: ”De mult timp am ambiţia asta”
- Românul care a ratat transferul la Borussia Dortmund, generaţia care a câştigat Liga Campionilor. Regretul încă îl bântuie: ”A fost greşeala mea” | EXCLUSIV
- Dan Şucu dă lovitura pe piaţa transferurilor. Visul afaceristului român, un titular din returul dramatic dintre Juventus şi Galatasaray
Afla mai multe despre: gica craioveanu, pisa, sevilla, laliga, serie a, marius marin








